Iluzie sau realitate? De ce văd oamenii chipuri divine în pâine sau în scoarţa copacilor

Nu puţini sunt cei care susţin că au văzut chipul lui Iisus pe o felie de pâine sau imaginea lui Elvis imprimată pe o frunză. În Houston, trunchiul unui copac a devenit loc de pelerinaj, după ce oamenii au văzut pe scoarţă chipul Fecioarei Maria. O echipă de cercetători finlandezi a încercat să afle cât adevăr este în spatele acestor viziuni.
Romania TV
17 nov. 2012, 15:59
Iluzie sau realitate? De ce văd oamenii chipuri divine în pâine sau în scoarţa copacilor

Cercetătorii au dezlegat misterul care se ascunde în spatele chipurilor divine sau ale celebrităţilor pe care oamenii le văd în felii de pâine, scoarţa copacilor sau în frunze. Mii de oameni susţin anual că au avut fel de fel de revelaţii şi privesc aceste „apariţii” ca pe nişte semne cereşti, însă oamenii de ştiinţă au găsit o explicaţie extrem de simplă, care le demontează închipuirile.

O echipă de cercetători finlandezi a încercat să afle care persoane sunt predispuse la astfel de percepţii vizuale. Astfel, ei au comparat 19 oameni cu opinii favorabile asupra puterilor paranormale, cu 20 de persoane sceptice cu privire la acest fenomen şi, de asemenea, au comparat 20 de oameni care s-au declarat religioşi cu 19 indivizi non-religioşi. Acestora li s-au arătat 185 de fotografii, dintre acestea 98 având inserat în conţinutul lor diferite chipuri, ascunse printre diverse peisaje sau clădiri.

Fiecare imagine a fost afişată 4 secunde, timp în care participanţii au trebuit să declare dacă identificau sau nu chipuri în ea, iar rezultatele au relevat faptul că persoanele religioase şi cele care cred în paranormal au tendinţa de a percepe părţi din chipuri sau chiar feţe întregi în imagini şi obiecte, comparativ cu cei necredincioşii sau scepticii. Mai mult, în rândul credincioşilor s-a observat şi o predispoziţie de a vedea chipuri acolo unde ele chiar nu există.

Studiul indică faptul că diferenţele dintre grupuri nu sunt la nivelul percepţiei, ci la cel al interpretării„, a fost concluzia şefului echipei de cercetare, Tapani Riekki.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Gigi Becali vrea să desființeze festivalul Untold: „Nu vreau sataniști și nebuni cu muzica!”
Fanatik.ro
Ce să pui în făină când faci șnițele ca să iasă gustoase și pufoase. Ingredientul secret pe care puține gospodine îl folosesc
Capital.ro
Maghiarii ne dau lecții. Au făcut anunțul chiar în România. Umilința e prea mare
Playtech.ro
Pensia incredibilă pe care o primește Traian Băsescu. Fostul președinte al României încasează mai puțini bani decât ar fi crezut românii
DailyBusiness
CREȘTE prețul apei calde cu 50%. Cum motivează autoritățile decizia
Adevarul
Greva minerilor care l-a cutremurat pe Ceaușescu. Cum s-a schimbat Valea Jiului, după epoca de aur a cărbunelui VIDEO
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care au mare noroc în dragoste. Vin vremuri fabuloase
Ego.ro
Antonia, o nouă imagine ADORABILĂ cu fiica ei, Maya. Cât de mult SEAMĂNĂ cele două
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
wowbiz.ro
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
Cancan.ro
Vecinii lui Andrei Versace, dezvăluiri uluitoare după moartea influencerului. Cum îi teroriza: 'Este inacceptabil!'
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Incendiu violent la un azil de bătrâni din Tulcea. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Capital.ro
Cutremur în UE. Sfidarea supremă a Ungariei. Nimeni nu va accepta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
stirilekanald.ro
Noi ipoteze în cazul crimei de la Brăila! Soțul doctoriței ucise, primele declarații după tragedia din cabinetul stomatologic
substantial.ro
Pagina de internet a Băncii Centrale a Rusiei blocată de un atac cibernetic ucrainean
MediaFlux
BANI de la Guvern pentru nevoiași. ROMÂNII primesc echivalentul a 50 de EURO
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!