Crin Antonescu: După alegeri vom avea o majoritate mai mare decât a avut FSN, în 1990

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că USL va beneficia în urma alegerilor parlamentare de cea mai largă majoritate în Legislativ, chiar mai mare decât cea de care beneficia FSN în 1990.
Romania TV
17 nov. 2012, 17:49
Crin Antonescu: După alegeri vom avea o majoritate mai mare decât a avut FSN, în 1990

Fără îndoială, şi la nivel naţional şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, Uniunea Social Liberală cu aceşti candidaţi va câştiga voturile oamenilor pentru Parlament. Sunt sigur de asta. Vom avea cea mai semnificativă majoritate pe care vreodată o forţă politică a avut-o în Parlamentul României. Va fi mai mare decât a avut FSN în 1990. O să vedeţi„, a susţinut Crin Antonescu în faţa militanţilor reuniţi la lansarea candidaţilor USL din Bistriţa.

Liderul PNL a mai afirmat că premierul Victor Ponta „va avea în spatele său cea mai mare putere politică democratică, legitimă, adică cea mai mare susţinere parlamentară de după 1990 încoace„. „Şi marea noastră miză, a tuturor, e ce vom reuşi să facem cu această putere”, a adăugat el.

„Ca un om foarte afectiv mă gândesc cu îngrijorare la momentul firesc la care, terminându-ne treaba împreună pentru România, reuşind în acest proiect în 2016, nu ştiu când, va veni momentul să ne vedem fiecare de treaba noastră – PNL, PSD – şi să reîncepem o luptă, o competiţie politică absolut normală”, a mai susţinut Antonescu.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Prietenul lui Andrei Versace rupe tăcerea! Se droga craiul de Dorobanți?
Fanatik.ro
Când nu este bine să mănânci roșii. Oamenii care au aceste boli trebuie să le evite
Capital.ro
Românii au interzis! NU ai voie să faci acest gest. Este ilegal oriunde în România
Playtech.ro
De ce te înțeapă țânțarii mai mult în zona gleznelor. Motivul surprinzător pentru care preferă această parte a corpului
DailyBusiness
Este bomba zilei! Rezultate admitere liceu 2024. Topul primelor 15 specializări în București
Adevarul
Ce spun experții despre valul de hate la adresa profesorului îmbrăcat în fustă: „Românii încă prezintă la scară largă prejudecăți” VIDEO
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Facultatea luată cu asalt de români. Nu s-a mai văzut așa concurență
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
INFORMAȚII 💣 Doctorița din Brăila, legături cu MAFIA?! Ar fi avut o relație cu un raket basarabean, pe care l-ar fi... De ce poliția crede că este o „crimă la comandă”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
„Mai mult de 13-14 ani nu faci dacă te-a pus cineva”. Dialog halucinant între principalul suspect al crimei din Brăila și mama acestuia. Ce l-a sfătuit femeia
Capital.ro
Florin Salam e distrus de această veste: A intrat în comă. Medicii nu-i mai dau șanse
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, relație amoroasă cu un mafiot de peste Prut, pe care l-a stors de bani! Detalii șocante
substantial.ro
Guvernul trebuie să prezinte un plan de reducere a deficitului bugetar până la 15 octombrie, anunță Nicolae Ciucă
MediaFlux
BOMBĂ în SUA! ANUNȚUL făcut de KAMALA HARRIS! LOVITURĂ pentru TRUMP!
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!