Vlad Mixich, reacţie furibundă după protestele anti-restricţii. Expertul în politici şi probleme pe sănătate, califică protestele drept un afront adus oamenilor din sistemul de sanatate care si-au riscat viata pentru a trata bolnavii COVID.
„Ce scriu în seara asta e fără mănuși pentru că mi se pare grețos, dar în bună măsură și periculos. E dreptul oricui să protesteze în stradă, chiar dacă își cere dreptul la prostie. Până la urmă prostia, în starea ei pură, e și ea un drept al omului.
Dar scandarea de „libertate” țipată în seara asta de câteva sute de oameni (mii? nici vorbă, i-am văzut cu proprii ochi, mii sunt poate dacă numeri adunații bezmetici de prin toată țara), scandarea asta în acest context este o flegmă imensă.
O flegmă pe fața sutelor de medici și asistente medicale care, de un an, își sacrifică sănătatea și timpul lor cu familia ca să salveze bolnavii grav de COVID-19.
O flegmă pe fața angajaților de prin DSP-uri și alte instituții și companii esențiale (electricitate, gaze, etc.) care, așa mai bine-mai rău, muncesc enorm de vreun an de zile ca să țină sub control lucrurile, cât se poate.
O flegmă aruncată în fața miilor de oameni care lucrează în supermarketuri, în transporturi, în distribuția de mâncare, de alimente, de medicamente, etc., care se expun enorm în fața acestei boli tocmai ca să ne fie viața cât de cât normală.
Și, cel mai grețos, o flegmă imensă pe fața tuturor românilor (și a familiilor lor) care au murit în România cu adevărat pentru Libertate: în 1989, în perioada comunistă și înainte.
Fiecare om ieșit astăzi la aceste proteste ridicol- grețoase nu este un român adevărat, cum își imaginează. Ci, o spun cu toată eleganța, e doar un biet prostan manipulat. Dar e un prostan care ne scuipă-n față.”, spune Vlad Mixich.