Premierul României a avut o reacţie neaşteptată la Aeroportul Internaţional Baia Mare în momentul în care, conform tradiţiei maramureşene, a fost aşteptat cu pâine şi sare. El s-a supărat şi chiar i-a apostrofat pe cei care au organizat primirea lui ca pe vremea lui Ceauşescu.
„Ce, vine Ceauşescu? De ce ne primiţi aşa? Eu zic că aţi făcut greşit. Lăsaţi primirile astea, că mie nu-mi plac primirile astea. Doamna mi-e simpatică şi o să gust. Dar dumneavoastră nu-mi sunteţi simpatici dacă mă primiţi ca pe Ceauşescu. Ce-i asta?”, a spus Victor Ponta.