Cum se simte Ion Dichiseanu. De aproximativ trei luni de zile, medicii se luptă să-i salveze viața actorului. O bacterie i-a provocat o pneumonie bilaterală şi a fost la un pas de moarte.
„Este mult mai bine față de cum a ajuns la spital. Asta datorită medicilor de la Spitalul Floreasca. Noi ne rugăm să ajungă cât mai repde acasă, pentru că stă de ceva vreme acolo. Culmea e că nu a fost o suferință anume. El este fost fumător, s-a lăsat de fumat de trei ani. A avut o saturație ușor scăzută la plămâni, nu ceva alarmant, dar așa se situa el. În noiembrie a avut simptome care i-au dat de bănuit.
A făcut o radiografie și un CT, dar i s-a pus un diagnostic greșit, l-au trimis la bronhoscopie. La 11 zile după bronhoscopie s-a prăbușit. Am aflat că fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală. Mulți nu ar fi trecut peste, dar Dumnezeu este lângă el și acum. El este un luptător și un om foarte puternic„, a declarat Ioana Dichiseanu la Emisiunea Exclusiv Vip, de la Prima TV.
Fiica lui Ion Dichiseanu a mai mărturisit că tatăl ei nu a suferit de coronavirus. Cu toate acestea, recuperarea este complicată, cu atât mai mult cu cât are o vârstă înaintată și a fost și un fumător înrăit.
„Nu a fost o infecție simplă, dar nu fost Covid. El s-a ferit, s-a păzit, purta în permanență mască, evita aglomerația. Chiar îmi spunea că abia asteaptă să se vaccineze. Noi toți ne-am vaccinat.
Au fost mai multe momente de cumpănă pentru el. Cred că e o minune dumnezeiască. Pe el l-a ajutat că nu lua multe medicamente. Organismul lui a răspuns imediat la tratament. Lua doar pastile de tensiune înainte. Ținem legătura prin medici.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbim despre tata acum la prezent. Medicii ne-au dat certitudini că el va veni repede acasă. Va avea nevoie de o recuperare”, a mai spus fiica actorului.