În aşteptarea anunţrii restricţiillor, presa din Hexagon scrie că guvernul francez va deschide în luna aprilie un mega centru de vaccinare Covid la Disneyland Paris, pe fondul numărului crescut de infecţii din țară. Parcul de distracții este unul dintre cele 35 de „vaccinodromuri” deschise în toată Franța, în efortul de a accelera procesul vaccinării, care a fost până acum printre cele mai lente din Europa, după cum scrie The Independent.
La faţa locului vor fi prezenţi în permanenţă 40 de pompieri, dar și asistenți locali, care vor administra zilnic vaccinul Pfizer unui număr de până la 1.000 de persoane.
Citeşte şi Autocar plin cu zeci de români, blocat în Franţa. Motivul pentru care şoferii au fost arestaţi
Parcul tematic Disneyland Paris urma să se redeschidă pe 2 aprilie, dar un al treilea lockdown național anunțat la începutul lunii martie a dus la amânarea planurilor iniţiale. Numărul de infectări a continuat să crească de atunci, cu peste 5.000 de pacienți cu Covid-19 aflaţi în prezent în terapie intensivă.
Președintele francez Emmanuel Macron urmează să facă un nou anunț miercuri seară, în timpul căruia este de așteptat să dezvăluie restricţii chiar mai stricte decât au fost până acum.