Cătălin Rotea (PSD), acum câştigător al alegerilor, a pierdut acum patru ani la o diferenţă destul de mică. Şi-a pregătit însă meticulos revenirea, a dus o campanie intensă, foarte mult pe Facebook, prin intermediul susţinătorilor săi. Multe live-uri din colţurile subdezvoltate ale oraşului, toate în sarcina unui susţinător, multe articole de presă pentru care primarul în funcţie, Mădălin Teodosescu, a oferit suficient material. A oferit motive de critici vehemente şi faptul că Balşul, un orăşel celebru în ultimii ani pentru calvarul din trafic (este traversat de drumul european E 574, formându-se cozi imense, astfel că cei câţiva kilometri se parcurg uneori în câteva ore), arată ca desprins din alte timpuri, nefiind vreodată vreun exemplu de bune practici, scrie Adevărul.
În campania electorală susţinătorii celor doi s-au întâlnit de mai multe ori, aproape de fiecare dată s-a şi chemat poliţia, s-au făcut plângeri, însă totul a culminat cu manifestarea de după numărarea voturilor. Echipa câştigătorului Cătălin Rotea s-a deplasat la locuinţa primarului Mădălin Teodosescu, strigându-şi oful în gura mare şi în lumina lanternelor telefoanelor. Limbajul, însă, este demn de cartierele interlopilor.
„Ro-tea primar! Ro-tea primar!”, „Ole, ole, Mădălin nu mai e! Ole, ole, Mădălin nu mai e!”, s-a scandat la poarta candidatului PNL. „Bă, da’ ziceţi şi de iubi!”, s-a auzit de undeva, iar din acel moment s-a pornit un torent de înjurături. „S-o f… în gură pe nevastă-ta, bă, pe curva aia!”, „Băga-mi-aş p…. în mă-ta, bă!”, „Să ne s…. p…. toţi!”, „F….. fii-ta în gură!”, s-a auzit de peste tot. „Mă ţii tu de doi ani, f…. morţii mă-tii, pentru o autorizaţie?!”, au continuat în acelaşi registru cei din tabăra PSD, încheind în mod scandalos o luptă în care i-au câştigat de partea lor pe foarte mulţi bălşeni sătui de nerealizările primarului Mădălin Teodosescu.
Publicarea filmuleţului cu pricina a atras foarte multe comentarii dezaprobatoare. „Asta aţi votat!”, a fost concluzia celor aflaţi în tabăra adversă.
Cătălin Rotea, candidatul PSD, a câştigat de data aceasta categoric alegerile de la Balş, obţinând 4.556 voturi, faţă de cele 2.747 ale primarului Mădălin Ady Teodosescu. Rotea este managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, aflat în administrarea Consiliului Judeţean Olt, iar în trecut a deţinut mai multe funcţii politice, printre care şi cea de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării în vremea în care ministerul era condus de Paul Stănescu. Şi-a început cariera însă în PNL, fiind la un moment dat cel mai tânăr prefect din ţară, la acel moment fiind promovat în funcţie de PNL.