Primarul ales al Capitalei Nicușor Dan a venit miercuri la ședința conducerii PNL.
„Am fost invitat la sediul PNL si am venit cu placere, pentru ca este un partid care m-a susţinut la alegeri. Am venit să-mi reafirm parteneriatul cu ei. Ce se va intampla in viitor vedem. Am venit sa stau de vorba cu partenerii mei.
Prima măsură pe care o să o iau ca şi primar este să echilibrăm situaţia bugetară. Azi am intalnire la Ministerul Finantelor, apoi urmează şi la Ministerul Transporturilor”, a spus Nicuşor Dan.
Nicuşor dan a vorbit şi despre scandalurile de la Sector 1 și Sector 5, spunând că e clar că au fost nereguli și ele trebuie investigate.
„E clar că au fost nereguli. Și pentru mine au fost trei secții în care am avut zero voturi și voturile pe care presupun că le-am avut au fost trecute către alți candidați. E clar că au fost nereguli și ele trebuie investigate”, a spus Nicușor Dan.