Primarul în funcție Dan Tudorache și susținătorii lui au ieșit miercuri în stradă pentru a cere renumărarea voturilor de la alegerile locale.
Potrivit ultimelor date de la Biroul Electoral Central, diferenţa dintre candidatul USR PLUS la Sectorul 1, Clotilde Armand şi actualul primar, Dan Tudorache (PSD), s-a mai redus, miercuri dimineaţă, la 1,13%. Daniel Tudorache cere renumărarea voturilor de duminică și susține că votul a fost fraudat.
„Ieri s-au renumărat nouă secții, erau diferențe considerabile. Ei nu vor renumărarea pentru că știu e s-a întâmplat. Noi nu știam. Legea spune că trebuie să contești în timpul votului, dar noi nu știam, am aflat ulterior”, a declarat Tudorache la România TV.
Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, somează USR să accepte renumărarea voturilor la Sectorul 1
„Considerăm justificată cererea de a se relua voturile de la Sectorul 1. Deja s-a creat o tensiune, în nicio variantă nu e o victorie zdrobitoare a unuia sau a altuia și atunci, pentru democrație, ar fi o alegere corectă. Normalitatea de care vorbeau unii în anii trecuți, trebuie să se respecte și niște reguli democratice. Declar în nume personal că dacă în urma renumărării doamna Armand e primar, eu voi fi primul care o va felicita”, a declarat Sorin Grindeanu.
Presa a difuzat imagini cu liderul USR Dan Barna în sediul BES 1 în condiţiile în care, potrivit legii acest lucru era interzis, anunţă România TV.