Premieră în țara noastră! Filiala din România a companiei americane Hewlett & Packard a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, iar firma a recunoscut plata unor șpăgi pentru contracte grele și a încheiat un acord cu procurorii.
Ieri, DNA a transmis public că doi foști președinți ai CNAS au fost trimiși în judecată, dar și o subsidiară a gigantului din IT Hewlett Packard (care în prezent are numele Enterprise services) pentru un prejudiciu de 8 milioane de euro. S-a ajuns la această sumă prin taxarea la un preț mărit artificial a unor servicii executate de subcontractori în proiect.
DNA a mai spus că foștii șefi ai CNAS, Vasile Ciurchea și Irinel Popescu, ar fi pretins și mită de la HP de 525.000 de euro, respectiv de 170.000 de euro pentru a accepta majorarea costurilor pentru stat cu aproximativ 8 milioane de euro.
Procurorii au mai dezvăluit faptul că cel care ar fi dat mita, fostul șef al HP România din acea perioadă, și-ar fi recunoscut vinovăția pentru a scăpa de executarea unei pedepse cu închisoarea.
Deși DNA nu a spus exact despre care fost șef al HP e vorba, e clar că se referă la Radu Enache, cel care a condus HP România timp de 14 ani, până pe data de iulie 2014, conform Ziarul Financiar.
Contractul cu CNAS a fost câștigat de compania americană Compaq în anul 1999, care a fost preluată mai apoi de HP la nivel global. Astfel contractul a fost transferat către echipa lui Radu Enache. Oracle și Siveco au fost subcontractorii HP în acest proiect.
În anul 2011 au apărut mai multe probleme de funcționare ale sistemului, iar Radu Enache a ieșit la acea vreme public să apere proiectul. I s-au alăturat Sorin Mîndruțescu, șeful Oracle România de atunci, Irina Socol, șeful Siveco de la acea vreme, și Lucian Duță, pe atunci șef al CNAS.
Lucian Duță a fost condamnat la închisoare cu executare anul trecut pentru mită primită pentru sistemul de IT al CNAS. Mai mult, Sorin Mîndruțescu a fost acuzat de procurorii DNA în 2019 că a primit mită de un milion de euro pentru a oferi condiții de preț avantajoase unor firme ce concurau pentru contracte cu statul. Și Irina Socol a fost condamnat la închisoare într-un dosar de evaziune fiscală tot legat de vânzarea de produse de IT. Ea și-a executat pedeapsa și acum lucrează pe postul de consultant.