Drama imensă a Ginei Pistol. A suferit în tăcere, până să afle că este însărcinată

Gina Pistol și Smiley urmează să devină părinți. Printre lacrimile de fericire și-au făcut locul și câteva de tristețe, căci Gina Pistol a vorbit despre miracolul de a rămâne însărcinată, deși medicii nu îi mai dădeau nicio șansă.
Romania TV
30 sept. 2020, 18:41
Drama imensă a Ginei Pistol. A suferit în tăcere, până să afle că este însărcinată

Gina Pistol a dezvăluit lucruri emoționante în cadrul interviului pe care ea și Smiley l-au acordat, pentru toți fanii lor. Vedeta a mărturisit că medicii nu îi dăduseră nicio șansă de a rămâne însărcinată în mod natural, mai ales din cauza faptului că a trecut de vârsta de 35 de ani. Din acest motiv, vedeta nu și-a permis să se bucure prea tare atunci când a văzut cele două liniuțe pe testul de sarcină și a mărturisit, cu ochii în lacrimi, că nu-i venea să creadă că va deveni mămică.

„În urma unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine. În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3!”, a mărturisit Gina Pistol, în interviu emoționant cu ea și Smiley.

Gina Pistol, primul anunţ oficial despre sarcină. „Din doi oameni care se iubesc vom deveni trei!”

Gina Pistol a mărturisit că ea vrea să fie o mămică modernă, care să copilărească alături de copilul său și căruia să-i fie prietenă bună.

„Mă bucur că trăiesc tot ce trăiesc acum… Vreau să copilăresc alături de copilul meu. Să fiu genul ăla de mamă cool. Nu o mamă care devine cucoană și tanti. Vreau să fiu prietenul copilului meu, îndrumătorul lui”, a mai spus Gina Pistol.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
BNR dă vestea cea mare pentru românii care au împrumut la bancă!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Tichetele care se anulează în 30 de zile. Românii care trebuie să se grăbească
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Peste 2,5 milioane de români primesc 250 de lei în luna august. Categoria de persoane ce se bucură de mai mulți bani de la stat
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Nadia Comăneci marchează 48 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice
MediaFlux
ALERTĂ la Guvern! E CRIZĂ de ENERGIE, MĂSURI DRASTICE pentru români
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'