Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a spus la Digi24 când este bine să ne vaccinăm antigripal. Medicul recomandă ca acest lucru să fie făcut după 15 octombrie, în așa fel încât imunitatea să dureze cât mai mult anul viitor.
„Avem un pic de noroc anul ăsta, pentru că circulația virusurilor gripale a fost mai redusă decât ne-am fi așteptat pentru această perioadă. Nu numai în România, ci în general, la nivel global”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.
Medicul explică de ce este bine ca vaccinul antigripal să fie făcut după 15 octombrie.
„Acest lucru ne sugerează că putem să ne vaccinăm fără probleme după 15 octombrie, luna noiembrie, ne putem vaccina astfel încât să obținem o imunitate protectivă care să dureze cât mai mult în anul viitor. Pentru că dacă ne vaccinăm foarte devreme, de exemplu la 1 septembrie, atunci și imunitatea se «termină» ceva mai repede”, a explicat medicul.
„Nu-i niciun fel de problemă. Dacă vaccinul va fi administrat până la sfârșitul lunii noiembrie, nu-i niciun fel de problemă”, a adăugat Rafila.
Alexandru Rafila consideră că în mediul şcolar respectarea măsurilor de distanţare fizică este mai greu de realizat, de aceea, în întreaga Uniune Europeană, redeschiderea şcolilor a dus la creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
”E normal să fie aşa, copiii sunt mai greu de strunit, vin la şcoală, pleacă de la şcoală. Copiii, adolescenţii sunt cei care se îmbolnăvesc, fac forme banale, dar pot transmite boala unora dintre cei foarte apropiaţi, mai vârstnici, care pot să facă şi complicaţii”, a declarat, miercuri seară, la Digi 24, Alexandru Rafila.
Întrebat dacă recordul de îmbolnăviri înregistrat miercuri este cauzat de redeschiderea şcolilor, Rafila a afirmat: ”Părerea mea este că da. Suntem la 10 – 12 zile de la momentul redeschiderii şcolilor. Deocamdată vedem număr mare de cazuri, duminică am avut un record pentru o zi de duminică, sâmbătă am avut un record pentru sâmbătă, astăzi avem un record absolut. Rămâne să vedem dacă în zilele următoare ne stabilizăm, ajungem pe aşa-numitul platou sau creşterea va continua”.
Porivit acestuia, ”este clar că ne aflăm într-o perioadă în care întreaga UE este afectată de creşterea numărului de cazuri şi România nu face exceţie”.
România a înregistrat, miercuri, un record absolut de infectări cu noul coronavirus, fiind raportate peste 2.000 de noi cazuri.