Pe numele sau Vasile Badea, cel autointitulat Spartacus Idolu Fetelor, este inculpat în dosarul scandalului din prima zi de Paşti din cartierul Rahova. Totul a început de la un chef care avea loc în curtea lui Spartacus. Bărbatul nu a respectat restricţiile impuse de starea de urgenţă şi a transformat petrecerea într-un scandal în stradă cu forţele de ordine. Spartacus a postat pe reţeaua sa de socializare imagini prin care chema poliţia şi armata.
Potrivit procurorilor, Spartacus şi alţi agresori au întâmpinat poliţiştii veniţi să aplaneze conflictul din Rahova cu scaune, o coasă şi cozi de lopată.
Atunci când poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au găsit un grup de persoane „agitate, proferând injurii şi ameninţări cu acte de violenţă/moartea la adresa poliţiei„.
După ce agenţii s-au dat jos din maşină, scandalagiii au devenit şi mai agresivi.
„După care s-au înarmat cu mai multe obiecte contondente (cozi de lopată, topoare, o coasă, scaune, o coasă) şi s-au îndreptat ameninţător spre poliţiştii ajunşi la faţa locului. În aceste împrejurări, organele de poliţie au fost nevoite să tragă mai multe focuri cu arma în plan vertical, fapt ce i-a determinat pe suspecţi să se retragă în curtea suspenctului C.G de unde au început să arunce cu diverse obiecte (pietre, farfurii, bucăţi de BCA)„, spun procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 în referat, potrivit Mediafax.
Deşi în mod normal, atunci când poliţia foloseşte arma şi trage în plan vertical conflictele sunt aplanate, în episodul de la Rahova bătăuşii au fost şi mai ostili.