Măsurile din Italia au intrat în vigoare de miercuri, 31 martie, şi va fi valabilă până pe 6 aprilie.
Persoanele care s-au aflat sau au tranzitat state incluse pe lista C din Anexa 20 a Decretului Președintelui Consiliului de Miniștri, inclusiv România, în ultimele 14 zile anterioare sosirii în Republica Italiană, au următoarele obligații:
- să prezinte, la intrarea pe teritoriul italian, rezultatul negativ al unui test molecular (tip PCR) sau de captură antigen pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 48 de ore anterior intrării. Având în vedere faptul că autorităţile italiene nu au stabilit un model al adeverinţei care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, MAE recomandă ca documentul să fie redactat în limba italiană sau engleză;
- să se supună măsurii de supraveghere sanitară şi să intre în autoizolare pentru o perioadă de cinci zile;
- să se supună din nou unui test molecular sau antigen, de tip tampon, pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, după efectuarea celor cinci zile de autoizolare.
MAE aminteşte că sunt exceptate de la măsurile menţionate anterior la sosirea în Republica Italiană următoarele categorii de persoane, cu condiţia să nu prezinte simptome de infectare cu virusul SARS-CoV-2:
- echipaje ale mijloacelor de transport;
- personal navigant;
- persoanele care se deplasează dinspre şi către statele şi teritoriile menţionate în lista A (San Marino, Sfântul Scaun);
- persoanele care intră în Italia pentru motive de muncă reglementate de protocoale speciale de siguranţă, aprobate de autoritatea sanitară competentă;
- persoanele care intră din motive care nu suportă amânare, inclusiv participarea la evenimente sportive şi expoziţii la nivel internaţional, în urma obţinerii unei autorizaţii din partea Ministerului Sănătăţii şi cu obligaţia de a prezenta transportatorului, la momentul îmbarcării, sau oricărei persoane desemnate să efectueze controalele, adeverinţa care confirmă efectuarea, în cele 48 de ore anterioare intrării pe teritoriul naţional, a unui test de diagnostic molecular sau de captură antigen, de tip tampon, având rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2;
- persoanele care intră în Italia în scopul şederii de scurtă durată (până la 120 de ore în total) din motive de muncă, sănătate sau urgenţă absolută, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
- persoanele care intră în Italia în scopul tranzitului pentru o durată de maximum 36 de ore cu un mijloc de transport privat, cu obligaţia de a părăsi teritoriul naţional la expirarea termenului sau, în caz contrar, de a se supune măsurilor de autoizolare şi supraveghere sanitară;
- cetăţenii şi rezidenţii unui stat membru al Uniunii Europene şi ai altor state şi teritorii indicate în listele A, B, C şi D care intră în Italia din motive dovedite de muncă, cu excepţia cazului în care în cele 14 zile anterioare intrării în Italia au stat în sau au tranzitat una sau mai multe ţări menţionate în lista C;
- personalul sanitar care intră în Italia în scopul exercitării profesiilor sanitare, inclusiv în cazurile de exercitare temporară prevăzute de art. 13 din decretul-lege nr. 18 din 17 martie 2020, transformat cu modificări de către Legea nr. 27 din 24 aprilie 2020;
- lucrătorii transfrontalieri;
- personalul din cadrul companiilor cu sediul principal sau secundar în Italia, ce revine în Italia după deplasări în străinătate din motive de muncă, pentru o perioadă de maximum 120 de ore (5 zile);
- funcţionarii şi agenţii, oricum ar fi ei denumiţi, din cadrul Uniunii Europene sau ai organizaţiilor internaţionale, agenţii diplomatici, personalul tehnico-administrativ din cadrul misiunilor diplomatice, funcţionarii şi angajaţii consulari, personalul militar şi forţele de poliţie italiene sau străine, pompierii în exerciţiul funcţiunii;
- elevii şi studenţii care urmează cursuri într-un alt stat decât cel în care îşi au domiciliul, reşedinţa sau locuinţa şi în care se întorc zilnic sau cel puţin o dată pe săptămână.