UPDATE 2: „Metrorex informează că astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 – 08:08, în stația de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat ușoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală.
Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfășurat în condiții normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor.
Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situației, zona respectivă fiind izolată.”, se arată într-un comunicat emis de Metrorex.
UPDATE: A fost o scurtă avarie, care a durat 5 minute. Este vorba despre o conductă. dar s-a rezolvat, nu este nicio problemă”, a spus directorul Metrorex, Gabriel Mocanu, pentru Libertatea.
O reacţie foarte rapidă a avut şi premierul Ludovic Orban.
„Orice situație trebuie remediată de consorțiul care a avut contractul. Orice neconformitate trebuie remediată de constructor”, a declarat Orban, întrebat despre situaţia apărută joi la staţia Eroilor 2, de pe Magistrala 5 a metroului bucureştean.
Imaginile s-a viralizat rapid pe retelele de socializare şi glumele internauţilor nu au întârziat să apară, majoritatea referindu-se la proaspătul primar al capitalei, Nicuşor Dan, şi la lipsa apei calde în mai multe zone ale Bucureştiului, una dintre principalele teme de campanie electorală.
Magistrala 5 a fost inaugurată în urmă cu două săptămâni, pe 15 septembrie, iar la primele curse au participat atât premierul, cât şi preşedintele Klaus Iohannis. Întreg proiectul metroului din Drumul Taberei a costat 3,2 miliarde de lei şi a durat 11 ani până să fie definitivat.