Primul şoc în PSD după pierderea alegerilor. Şi-a dat demisia după 17 ani

Felix Stroe, unul dintre cele mai influente personaje din PSD, a demisionat de la compania de apă RAJA după 17 ani. Decizia, după ce a pierdut alegerile în Constanța
Romania TV
01 oct. 2020, 15:54
Primul şoc în PSD după pierderea alegerilor. Şi-a dat demisia după 17 ani

Felix Stroe, directorul general al companiei de apă RAJA Constanța, și-a dat demisia din funcția pe care o deținea de 17 ani la șefia companiei regionale de apă RAJA.

Stroe a declarat pentru Info Sud-Est că vrea să se odihnească și să stea cu familia: ”Am muncit din greu toată viața mea, câte 16 ore pe zi. E timpul să îmi petrec timpul și cu familia. Vreau să mă odihnesc”, a declarat Felix Stroe pentru Info Sud-Est.

Felix Stroe, ministrul propus la Transporturi, are o stradă care îi poartă numele în judeţul Constanţa 

Decizia vine la câteva zile după ce PSD a pierdut alegerile atât în județ, cât și în municipiul Constanța. Stroe conduce organizația județeană a partidului și a candidat la președinția Consiliului Județean, unde a obținut 25,25%, fiind devansat de candidatul PNL, Mihai Lupu.

Stroe a fost ales prima dată șef al RAJA în anul 2003, unde s-a retras după ce Radu Mazăre l-a înlăturat din funcție de viceprimar. Ulterior, Felix Stroe s-a întors în prima linie a politicii locale și a preluat conducerea PSD după ce Nicușor Constantinescu și Radu Mazăre au ieșit din viața publică din cauza dosarelor penale.

În ultimii ani, compania de apă din Constanța a atras fonduri europene de aproape 1 miliard de euro.

Spynews
Despărțire neașteptată în showbiz! Și-au spus adio la nici un an de când au devenit soț și soție. Detaliile divorțului, dezvăluite la Știrile Antena Stars | VIDEO
Bzi.ro
Iuliana Pepene a făcut ravagii, în costum de baie, pe litoral! Imagini incendiare cu blondina de la Antena 1
Fanatik.ro
Cele trei legume care te hidratează indiferent de anotimp. Sunt delicioase și pot fi combinate în numeroase moduri
Capital.ro
Interzis pentru cei care fac ITP-ul. Se face dosar penal. Pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare
Playtech.ro
Iubita lui Selly, fotografiată FĂRĂ haine! Imaginile au APĂRUT pe net
DailyBusiness
Este alertă de ultimă oră! România va fi măturată de furtuni și inundații
Adevarul
Am intrat în sezonul bolilor digestive. Camerele de gardă sunt pline. Medic: „Spălați pepenii înainte de a-i mânca!”
Spynews
Cine este Caterina, noua iubită a lui Alex Bodi. Omul de afaceri a uitat-o pe Ema Uta pentru o tânără de 20 de ani
Spynews
Livia, fosta soție a lui Cătălin Bordea, un nou mesaj după ce a fost pusă la zid: „Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns”
Evz.ro
Alex Bodi, acuzații la adresa fostei iubite. Cei doi se află în Mykonos, dar în hoteluri diferite
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
Gestul lui Alibec pentru gimnasta Anca Surdu, noua iubită, la nunta lui Ianis Hagi! Toată lumea s-a întrebat despre cine e vorba. EXCLUSIV
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Discuție HALUCINANTĂ între mama și suspectul crimei din Brăila: „Mai mult de 12, 13 ani nu faci”
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Cod galben de vijelii în mare parte din țară! Zonele din România în care vor fi ploi torențiale și căderi de grindină
Capital.ro
Cristian Cioacă e terminat. Decizia care îl înfundă pe fostul soț al Elodiei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
stirilekanald.ro
Descoperirea făcută de oamenii legii, care ar putea rezolva definitiv cazul crimei din Brăila! A fost găsită în casa mamei suspectului
substantial.ro
Ministerul Apărării confirmă: resturi de dronă rusească descoperite în Deltă, lângă Plauru
MediaFlux
Se dau BANI de la stat! SUMELE variază între 2.000 și 5.000 de lei de PERSOANĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!