Întrebat dacă se aştepta ca Traian Băsescu să se implice în campanie, folosind zona de reprezentare a României la Bruxelles, Antonescu a răspuns: „Da, mă aşteptam. Cred că nu sunt singurul, ba chiar între noi puţini au fost convinşi că Traian Băsescu va proceda de această dată ca un preşedinte pe deplin constituţional, deci fără implicare în campania electorală”.
Întrebat dacă i se pare că preşedintele Traian Băsescu a încălcat Constituţia, Antonescu a precizat că, „în spirit”, şeful statului a făcut acest lucru.
„În spirit, da, dar nu în măsura în care am putea de pildă să discutăm despre o suspendare (…), în spririt, însă, da”, a spus Antonescu, la Antena 3.
El a susţinut că „jocul” lui Traian Băsescu este unul electoral, care are alte coordonate decât altă dată, în condiţiile în care, potrivit aprecierii liderului PNL, Traian Băsescu „nu mai contează” în campania electorală internă şi chiar ar putea să scadă scorul „fragil” al PDL.
Antonescu a spus că Traian Băsescu încearcă să consolideze un electorat al său şi al PDL, încearcând, totodată, să se prezinte mai ales în afară ca singurul garant al europenismului, occidentalismului şi democraţiei în România, fapt pe care l-a catalogat ca fiind „aberant”.