Mutaţia „Eek” a coronavirusului, detectată în spitalele din Tokyo. Aproximativ 70% dintre pacienţii cu covid au fost diagnosticaţi cu mutaţia E484K.
Mutaţia E484K, numită „Eek”, a fost găsită la 10 din 14 persoane care au fost testate pozitiv la Tokyo Medical and Dental University Medical Hospital în martie.
12 din 36 de pacienţi cu COVID au suferit mutaţia, fără ca niciunul dintre aceştia să fi călătorit recent în străinătate sau să raporteze contactul cu persoanele care au făcut acest lucru.
Potrivit Reuters, reprezentanţi ai spitalului nu făcut comentarii pe această temă.
Descoperirea a încă două noi mutaţii de COVID-19 a pus pe jar oamenii de ştiinţă din Statele Unite. Studiile acestora arată că una dintre variantele virusului SARS-CoV-2 a suferit mutaţii precum s-a întâmplat în cazul tulpinii britanice.
În schimb, a doua mutaţie este una nouă şi nemaivăzută de cercetători. Aceasta a devenit dominantă în Columbus, capitala statului Ohio, în doar câteva săptămâni, conform Agerpres.
„Varianta din Columbus are baza genetică a cazurilor similare pe care le-am studiat, dar prezintă trei mutaţii ce reprezintă o evoluţie foarte importantă”, a declarat Dan Jones, profesor de patologie la Universitatea Ohio State.
Cercetătorul avertizează că noua variantă „a sporit transmisibilitatea (coronavirusului) comparativ cu variantele mamă”, iar măsuri precum restricţionarea deplasărilor nu vor fi suficiente pentru a preveni răspândirea.
Cele două variante sunt rezultatul unor mutaţii produse în SUA şi nu sunt importate din alte ţări din martie când a început secvenţierea, un efort care s-a accelerat având în vedere prevalenţa acestor tulpini.
Studiul arată că noul coronavirus trece printr-o perioadă de schimbări semnificative în ce priveşte componenţa sa genetică. Deşi este prea devreme pentru a determina cât de contagioase sunt noile tulpini, virusul circulă în rândul populaţiei de mai multe luni şi experimentează mutaţii, notează sursa citată.
De asemenea, oamenii de ştiinţă au explicat că prea curând pentru a şti dacă noile variante nu răspund la vaccinurile administrate persoanelor din categoriile de risc în Statele Unite.