Raluca (37 de ani) și Walter Zenga (60 de ani) s-au separat și urmează și legalizeze, și în acte, despărțirea. Distanța pare să-și fi spus cuvântul, în condițiile în care Raluca a preferat să rămână cu copiii, în Dubai, în timp ce Walter își făcea meseria la echipa de fotbal la care avea contract în Italia. Acolo se afla și când a început pandemia de Covid-19 și toată această perioadă a fost foarte stresantă, mai ales că Italia a fost printre cele mai afectate țări, scrie Click!.
„Raluca, soția mea, și copiii mei, Samira și Walter Jr, sunt în Dubai, sunt bine acolo, și acolo au închis tot pentru a preveni Coronavirus. Ei sunt bine, dar normal că această situație ne afectează mult. Mă gândesc și la părinții mei din București, socrii mei, tatăl și mama Ralucăi sunt doctori, medici, în spital. Cu familia, noi suntem obișnuiți să stăm departe, să avem o relație la distanță pentru că munca mea așa este, eu plec, mă duc, mă întorc. Normal că această situație ne afectează un pic mai mult dar sunt sigur că după ce o vom depăși ei vor veni aici, în Italia”, declara, în primăvară, Walter Zenga.
Familia nu s-a reunit însă în Italia. Walter Zenga s-a reîntors în Dubai în urmă cu două luni, însă lucrurile în căsnicie nu au mers bine deloc.
„El s-a mutat din vila în care locuiau împreună într-un apartament închiriat. Distanța și-a spus cuvântul. Nu se mai poate salva nimic din ce a fost între Walter și Raluca”, a spus un apropiat al cuplului.
Copiii familiei Raluca și Walter Zenga au început școala în Dubai. Samira, care împlinește în luna noiembrie 11 ani, și Walter, care are 8 ani, sunt la aceeași școală și sunt pasionați de dansuri, actorie și fotbal.