„Mesajul meu este acesta: Economia globală îşi revine din cea mai dificilă perioadă a acestei crize. Dar această calamitate este departe de a se sfârşi. Toate ţările se confruntă acum cu ceea ce eu numesc „o lungă ascensiune” – un urcuş dificil, care va fi îndelungat, inegal şi nesigur. Şi presărat cu obstacole„, a declarat oficialul FMI.
În iunie, FMI previziona o scădere a PIB-ului global de 4,9% în 2020, cel mai sever declin de la Marea Recesiune din anii ‘1930, şi cerea mai mult sprijin politic de la guverne şi de la băncile centrale.
Săptămâna viitoare, organizaţia financiară internaţională va publica estimările revizuite.
Georgieva a declarat că FMI continuă să prognozeze „o redresare parţială şi inegală” în 2021. În iunie, FMI previziona o creştere a PIB-ului global de 5,4% în 2021.
Dar sprijinul fiscal de 12.000 miliarde de dolari, cuplat cu măsurile de relaxare fiscală fără precedent, au permis multor economii dezvoltate, inclusiv SUA şi zona euro, să depăşească cel mai dificil moment şi să înceapă să se redreseze, a explicat şeful FMI. Şi China se redresează mai rapid decât se estima.
„Pieţele emergente şi ţările în curs de dezvoltare se confruntă cu o situaţie precară, din cauza sistemelor slabe de sănătate, a nivelului ridicat al datoriilor externe şi al dependenţei de sectorul turismului şi al materiilor prime, cele mai expuse la pandemie”, a avertizat Georgieva.