Complicele deputatului Alin Trăşculescu, Marian Calotă, le-a spus judecătorilor că flagrantul a fost o înscenare pusă la cale de Mircea Vintilescu, omul de afaceri care este denunţătorul din acest dosar.
Complicele deputatului PDL susţine că banii marcaţi de procurorii DNA reprezintă o datorie pe care denunţătorul o avea la el, nu mită aşa cum susţin anchetatorii.
Marian Calotă nu a reuşit însă să-i convingă pe magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi rămâne în spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, Trăşculescu şi Calotă s-ar fi întâlnit în 10 noiembrie, în municipiul Focşani, cu Vintilescu pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranşă din cei 1,1 milioane de lei ceruţi.
Trăşculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL.
Calotă a fost prins în flagrant delict, în 10 noiembrie, în jurul orei 20.40, după ce a primit banii de la Vintilescu.