Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), reacționează cu privire la decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) potrivit căreia creștinii care nu au domiciliul sau reședința în Iași nu pot participa la pelerinajul de la Sfânta Parascheva. Acesta solicită măsuri urgente pentru ca pelerinajul de la Iași să se desfășoare în condiții responsabile în vederea prevenirii răspândirii virusului.
Președintele executiv al umaniștilor transmite că autoritățile din România nu au bunăvoința de a identifica soluții pentru a gestiona situația și subliniază faptul că „unora le lipsește un minim respect democratic pentru credința celorlalți.”
Totodată, acesta spune că atitudinea autorităților semnalează cel puțin două probleme majore: ipocrizia și încălcarea libertății religioase, dat fiind faptul că zilnic sute de mii de oameni se înghesuie la metroul bucureștean.
„În timp ce închide ochii la sutele de mii de oameni obligați să se înghesuie zilnic în metroul bucureștean, autoritățile amenință cu sancțiuni grupurile de 20-30 de credincioși care își doresc să meargă cu autocarul în pelerinaj”, mai transmite Daniel Ionașcu.