UPDATE: Protestatarii din Piaţa Victoriei au început să plece. Potrivit paginii de pe Facebook dedicate acestui eveniment, protestul urma să se desfăşoare până la ora 23:00.
UPDATE: Mugur Mihăiescu a făcut un apel public către premierul Ludovic Orban, în calitate de patron al unui local din Capitală.
‘‘Nu înţelege că toată economia este legată şi se bucură de răul altuia. Mai devreme sau mai târziu va avea de suferit. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar ar trebui să se gândească de două ori înainte de a face comentarii inutile şi dă-i d***u de cârciumari, de hotelieri, putem să trăim şi fără teatre, să trăim şi fără transportatori şi fără fermierii care fac aprovizionare, pentru că toate aceste industrii sunt conectate.
Nu poţi să faci treaba asta, atâta timp cât mai ai şi pe masă o situaţie făcută de specialişti în domeniu, tot ai Guvernului României, care spune că în HoReCa de două săptămâni, nu există focare. Este clar că mingea este la Ludovic Orban (…) Cine e dementul care a luat o asemenea măsură, când toată lumea spune, toţi spun că eşti nebun şi tu nu asculţi. Toată lumea spune. Bă’ băiatule, eşti dus cu pluta. Şi de asta l-am rugat pe premier, pentru că eu nu cred că e premier PNL, PDL, PLLM, sau ce o fi. Este premierul României, iar industria HoReCa nu este industria PNL, USR sau PSD.
Este industria României în care au muncit 600.000 de angajaţi care au familii (…) Haideţi să vă spun adevărul. În octombrie ştiţi că trebuie să vină ANAF-ul să ne oprească conturile dacă nu plătim datoriile din urmă? Știați lucrul ăsta? Aveți idee de treaba? Există vreun proiect de ordonanță de Guvern? A ieșt cineva să spună, domne, amânăm plata ălora restanți din martie.
S-a gândit vreun deştept de la Ministerul Fondurilor Europene să nu stăm cu banii veniţi de la Uniunea Europeană de trei luni. Trei luni pentru o pagină de norme care a stat în dezbatere publică. Ştie vreun deştept de la Ministerul Fondurilor că nu trebuie să scrii 40.000 de pagini ca să accesezi nişte fonduri (…) Guvernul a venit cu nişte reguli, noi ne-am conformat”, a spus Mugur Mihăescu la Antena 3.
UPDATE: Aproape 500 de persoane din domeniul HORECA s-au adunat în Piaţa Victoriei.
UPDATE:”Suntem extrem de nemultumiti. Pandemia nu exista de 2-3 zile, autorităţile ar fi avut timp să facă ceva pentru HORECA. Avem pierderi foarte mari. Vom avea pierderi şi mai mari. Vin ploile. Ce facem? Cum ne acoperim costurile? Deja toată lumea are foarte multe probleme. Nu avem cum să închidem astăzi şi să nu avem pierderi. Au trecut 8 luni de când a început pandemia. Chiar aşa nu avem niciun plan ca să salvăm HORECA? „, a spus protestatar aflat în Piaţa Victoriei.
UPDATE: Protestatarii au pancarte cu mesaje precum: „Contăm doar când votăm”, „Vrem să muncim”, „La desert servim faliment”, „Nu ne ajutaţi, nu ne ascultaţi, doar ne ignoraţi”, „Meniul zilei: Şomaj”, „400.000 de vieţi, o notă pe care nu vă permiteţi să o plătiţi!”, „400.000 de afectaţi, fără a fi infectaţi”
UPDATE: Aproape 200 de persoane, din peste 2.500 câte sunt aşteptate miercuri seara la protestul angajaţilor din industria HoReCa, s-au adunat în Piaţa Victoriei. Oamenii sunt pașnici și mulți dintre ei nu poartă mască.
„Vrem să muncim”, „Nu îl vrem pe Arafat”, „Nu vrem un musulman”, „Jos Guvernul”, scandează protestatarii.
UPDATE: Angajaţii din HORECA au început să se strângă în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de restricţiile impuse de autorităţi.
UPDATE: Ninel Dănilă, patronul unui restaurant din Capitală şi unul dintre iniţiatorii acţiunii, a motivat acțiunea pentru că au fost destul de multe repercursiuni în urma faptului că industria s-a închis în perioada anterioară şi „acum nu mai vrem să mai trecem prin aşa ceva”
„Nu există niciun orizont în treaba asta pentru că, dacă se întâmplă ca numărul de cazuri să crească, vă daţi seama că nu se va mai deschide nimic în perioada următoare. Şi noi vrem să ştim care este ajutorul clar din partea Guvernului pentru noi. Nu stăm cu mâna întinsă, nu vrem să stăm cu mâna întinsă. Eu, personal, niciodată nu am stat, muncesc de 25 de ani în domeniul acesta, dar nu mai îmi permit să stau acasă şi nu mai am soluţii”, a afirmat Dănilă.
În ceea ce priveşte numărul estimat de participanţi la protest, Dănilă a menţionat că se aşteaptă la mai mult de 2.500 de persoane. „Noi suntem surprinşi de numărul acesta. Noi o să mergem, o să păstrăm distanţarea. Dacă vedem că cineva depăşeşte vreo limită a bunului simţ vom interveni. Nu ne permitem să ne arate lumea cu degetul. Vrem să fie un protest paşnic din care să se vadă că suntem şi noi o forţă, să se vadă că suntem o cantitate care nu este neglijabilă şi atâta tot. Dar nu ştiu câţi oameni ar trebui fie la un protest. Sper să nu avem incidente; nu este cazul, pentru că nu mergem acolo să ne certăm cu nimeni. Suntem apolitici. Nu ne interesează PSD, PNL, cine conduce. Ne interesează să avem un răspuns la toate lucrurile acestea….Eu zic că 2.500 de persoane o să fie sigur. Acum, să nu avem o surpriză să vină mai multă lume, pentru că văd o mobilizare masivă”, a adăugat el.
„Protestăm pentru incriminarea HoReCa pentru răspândirea Covid. Credem în existenţa acestui virus, înţelegem gravitatea lucrurilor, dar nu putem să fim de acord cu rezolvarea lucrurilor cu jumătăţi de măsură sau fără o analiză argumentată a focarelor de infecţie”, scriu organizatorii pe pagina de facebook a evenimentului.
Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România spune că aproximativ 100.000 de angajaţi din sectorul HoReCa vor fi concediaţi până la finalul anului, iar industria va suferi pierderi de trei miliarde de euro, ca urmare a restricţiilor decise de Guvern în contextul pandemiei de Covid-19, potrivit Agerpres.
El a precizat că hotărârea de marţi a Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă privind reînchiderea restaurantelor şi cafenelelor a fost luată fără ca autorităţile să prezinte vreo dovadă că acest sector a contribuit la răspândirea infecţiei.
„După această decizie de a închide restaurantele fără comunicare şi fără argumente prezentate logic, din nou vom fi nevoiţi să trimitem în şomaj oameni care cu foarte mare greutate am reuşit să-i ţinem în această perioadă dificilă. Până acum vorbeam de faptul că 40% din angajaţii HoReCa vor fi concediaţi până la finalul anului, iar acum, cu această decizie, se mai adaugă 10 procente. Din 230.000 de oameni angajaţi în hotelurile şi restaurantele din România la începutul anului, am estimat până acum că circa 80.000 vor fi concediaţi până la finalul anului, dar acum cred că ajungem la 90-100.000. Ceea ce este foarte mult”, a subliniat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România.
Potrivit acestuia, sectorul a supravieţuit până acum datorită deciziilor luate de Guvern privind asigurarea şomajului tehnic şi compensarea a 41,5% din salariu după reîntoarcerea la muncă a oamenilor.
„Estimăm că industria noastră în anul 2020 va pierde circa 60% din cifra de afaceri. Anul trecut am avut cinci miliarde de euro încasaţi de HoReCa, iar 60% înseamnă o pierdere de circa trei miliarde de euro”, a continuat reprezentantul industriei.
Contribuţia directă la PIB a sectorului HoReCa este de 2,79%, iar cea totală este de 5,4%.
„Multe restaurante nu se vor mai deschide niciodată, iar cele mai expuse acestui risc sunt cele care plătesc chirii pentru spaţii, precum cele din mall-uri sau din alte centre comerciale”, a adăugat Ile.
Responsabilii din sector vor solicita Guvernului în perioada imediat următoare un plan de măsuri de compensare. Prima întâlnire este planificată pentru vineri, la Ministerul Muncii, iar săptămâna viitoare este posibilă o discuţie cu premierul Ludovic Orban.
„Măsurile cerute de industria HoReCa vizează trei paliere: măsuri compensatorii pentru angajaţi, infuzie de cash în industria noastră, prin suplimentarea granturilor şi a sumelor alocate sectorului, precum şi reducerea de taxe şi impozite, precum cele pe clădiri şi terenuri, după modelul din Marea Britanie, unde s-a luat decizia ca un an sectorul să fie scutit de plata taxelor”, a conchis Ile.