„Tunuri cu apă şi grenade asurzitoare au fost folosite la Minsk”, a declarat purtătoarea de cuvânt a ministerului, Olga Cemodanova, conform agenţiei AFP, citate de Agerpres.
Presa independentă din Belarus a difuzat imagini cu arestări în timp ceea ce pare a fi reprimarea violentă a unei manifestaţii din Minsk. Forţele de securitate lovesc în demonstranţi şi îi duc cu forţa spre mici autobuze. Persoane rănite, cu capetele bandajate, pot fi văzute stând pe jos.
Numeroşi protestatari au fost arestaţi duminică. Potrivit organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului Viasna, circa 100 de persoane, inclusiv numeroşi jurnalişti, au fost arestaţi în după-amiaza zilei de duminică.
Poliţia din Belarus a folosit grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi. De aemenea, în Minsk, mai multe staţii de metrou au fost închise pentru a-i împiedica pe oameni să ajungă în centrul oraşului, unde au loc protestele.
Aleksandr Lukaşenko susţine că a obţinut 80 la sută din voturi în alegerile prezidenţiale din 9 august, dar criticii săi şi numeroşi observatori internaţionali spun că votul a fost trucat pentru a-i permite lui Lukaşenko să se menţină la putere.
Învestirea lui Aleksandr Lukaşenko a generat manifestaţii spontane care au adunat mii de persoane, mai ales la Minsk. Aceasta este a 9-a duminică de proteste consecutivă.
Uniunea Europeană nu recunoaşte rezultatul alegerilor prezidenţiale şi a impus noi sancţiuni împotriva mai multor oficiali belaruşi. Lukaşenko, 66 de ani, conduce de peste un sfert de secol această fostă republică sovietică, situată între Rusia şi Polonia, stat membru UE.
Two months pof protests – Belarus Civil Society Digest https://t.co/2JrJ3yi2yv pic.twitter.com/5seaYgwNfx
— Belarus Digest (@BelarusDigest) October 11, 2020