„Nu m-a ajuns frica. Mă protejez. Nu ştiu dacă este reală sau este o conspiraţie la nivel înalt, nu am de unde să ştiu. Spun asta pentru că există păreri şi de-o parte, şi de cealaltă, iar dacă eu aş spune că cred într-un fel, ar fi o părere a mea, subiectivă, dar nu rezonează cu convingerea altuia. Tocmai pentru că nu ştiu, pun răul înainte.
Dacă vreţi, filosofic, este celebrul pariu al lui Blaise Pascal. El a zis aşa: având în vedere că existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată ştiinţific, nu-mi rămâne decât să trăiesc ca şi cum ar exista. Dacă există, am de câştigat totul, viaţa veşnică, iar dacă nu există, am trăit frumos şi cu sens. Este genul de atitudine în faţa unei situaţii în care nu ai cum să ştii, pentru că nu ai mijlocele. Ce e mare lucru să porţi o mască, să te dezinfectezi şi să păstrezi o distanţă?
Din ignoranţă noi am ajuns să numim distanţarea socială, dar ea nu e socială, e fizică, se măsoară în centimetri. Distanţarea socială e între grupuri, între etnii, e altceva.
Oamenii şi reacţionează diferit. Omul este adaptabil, dar nu la infinit. Există personalităţi diferite, contează şi cultura din care face parte, pentru că sunt societăţi mai deschise spre nou şi altele mai închise, cum spunea Cioran, pe lângă care trece istoria. Animalele se adaptează, noi ar trebui să ne adaptăm mai uşor, că suntem mai inteligenţi.
Această autocompătimire şi autovictimizare sunt un cumul care acoperă inerţia, refuzul schimbării, nu vrem să ne schimbăm obiceiurile. De aceea unii ies fără mască, fără mănuşi şi defilează ca nişte campioni ai libertăţii. E un alibi, o formă de justificare ca să nu înveţi lucruri noi. Nu vrei să accepţi că lumea merge înainte, indiferent că vrem noi sau nu vrem.”, a declarat Dumitru Borţun.