Directorul medical al Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, Diana Ionescu, a declarat, luni, la Digi 24, că acest copil a ajuns la spitalul din Capitală sâmbătă, prin transfer de la Spitalul din Braşov.
„Diagnostic de prezumţie – meningită. La noi a fost diagnosticat cu multiple disfuncţii, disfuncţie respiratorie, disfuncţie cardiacă, un sindrom inflamator foarte pronunţat, modificări hematologice importante, a fost admis în Terapie Intensivă, unde medicii noştri l-au diagnosticat cu PIMS (Sindrom Inflamator Multisistemic – n.r.). Actualmente este într-o stare favorabilă, e neintubat, e stabil şi merge spre bine”, a explicat dr. Diana Ionescu.
Medicul a precizat că sindromul inflamatoriu multisistem vine după infecţia COVID-19.
„Copilul a fost infectat cu COVID, undeva în jur de 30 septembrie are un test pozitiv. La noi testele sunt negative de RT-PCR, dar are IgG crescut, deci ne arată că a trecut prin boală. Este o reacţie inflamatorie multisistemică, cum ştim, ce apare la două-trei săptămâni după infecţia cu SARS-COV-2”, a afirmat Diana Ionescu.
La Spitalul „Gomoiu” a mai fost internat cu PIMS un băieţel de 10 din Buzău, care a fost externat ulterior, dar şi un adolescent de 17 ani cu sindrom inflamatoriu multisistem, asociat infecţiei cu COVID-19.