Marilyn va fi din nou pe coperta ediţiei din luna decembrie a revistei Playboy, la fel ca în 1953, atunci când a devenit prima „covergirl” a publicaţiei.
„Pentru prima ediţie [Hugh Hefner] a vrut să facă o revistă cu ochelari 3-D, dar nu şi-a putut permite costurile, așa că a optat pentru o şedinţă nud cu o actriţă puţin cunoscută la acea vreme,” spune Jimmy Jellinek, directorul editorial al Playboy, potrivit RT.
În interiorul ediţiei din luna decembrie va fi o selecție exclusivă a unor fotografii cu Marilyn Monroe din arhivele revistei lui Hugh Hefner. Colecţia impresionantă se întinde de la cariera ei din primii ani şi până la câteva zile înainte de a muri, în 1962, la 36 de ani.
A fost nevoie de șase luni pentru a răscoli prin colecția revistei de peste 10 milioane de fotografii pentru a face o selecție pentru tipar, a povestit Jellinek.
„Aceasta este prima dată când arătăm în totalitatea colecția noastră, de la început până la aproape de zilele înainte de moartea ei. Acesta colecţie îi arată cursul vieţii. Ea a ajutat la ridicarea fotografiei nud la nivel de artă”, a mai spus Jimmy Jellinek.