Proiectul pentru modificarea OUG 147 prevede că numărul de zile libere se va stabili pentru perioada stării de alertă în funcţie de hotărârile CJSU/CMBSU (Comitetul Județean pentru Situații de Urgență/ Comitetul Municipiului București) privind aplicarea unui dintre două scenarii, galben sau roşu. Scenariul roşu prevede că şcolile se închid, iar cursurile se vor ţine exclusiv în online. Scenariul galben prevede prezenţa fizică la clasă doar a unei părţi din elevi, restul participând la cursuri în sistem online.
De asemenea, proiectul mai preve că „zilele libere se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau munca la domiciliu”.
Iată ce prevede proiectul de modificare a OUG 147
În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I – Ordonanța de urgență a Guvernului nr.147/2020 privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor, în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ şi în unităţile de educaţie timpurie antepreşcolară, ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV2, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 790 din 28 august 2020, se modifică și se completează, după cum urmează:
1. După alineatul (3) al articolului 6 se introduce un nou alineat alin. (4), cu următorul cuprins:
” (4) Listele prevăzute la alin.(1) lit.a) se transmit de către inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, prin Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România organizat în baza Ordinului ministrului educației naționale nr. 4371/2020, pe baza unui protocol încheiat între Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Ministerul Educației și Cercetării. „
2. După articolul 8 se introduce un nou articol 81 , cu următorul cuprins:
„Art. 81 – (1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și pentru scenariul 2 „Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie şi Revenirea parţială (prin rotaţie de 1 – 2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie”, precum și pentru scenariul 3 ” Participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online” prevăzute în Anexa 1 – GHIDUL privind măsurile sanitare şi de protecţie în unităţile de învăţământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 la Ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății nr. 5487/1494/2020 din 31 august 2020 pentru aprobarea
măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităților/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările și completările ulterioare.
(2) În situația prevăzută la alin.(1), zilele libere se acordă pe toată perioada prevăzută de hotărârea Comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru situații de urgență.
(3) Acordarea zilelor libere în situația prevăzută la alin.(1) se face pe perioada stării de alertă instituită potrivit Legii nr.55/2020, cu modificările ulterioare.
(4) Pentru situația prevăzută la alin.(1) zilele libere se acordă numai după epuizarea opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității prin telemuncă sau munca la domiciliu.”
Art. II – După alineatul (5) al articolului 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaţilor şi angajatorilor în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru stimularea creşterii ocupării forţei de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României nr.720 din 10 august 2020, se introduce un nou alineat, alin.(6), cu următorul cuprins:
” (6) Suma prevăzută la alin. (1) nu se acordă angajatorilor care au transmis în registrul general de evidenţă a salariaţilor după expirarea termenului legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgență, datele privind elementele raportului de muncă, prin care s-a stabilit desfășurarea activității în regim de telemuncă.”
Potrivit ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății, „la o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, Direcțiile de Sănătate Publică Judeţene şi a municipiului Bucureşti va prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2”.