Fost ministru al Energiei, despre racordarea gratuită la gaze: Toţi consumatorii vor suporta costurile

Fostul ministru al Energiei, Răzvan Niculescu, a criticat intenţia autorităţilor ca racordarea noilor clienţi la reţelele de gaze să fie suportată de operatorii de distribuţie şi a declarat că, de fapt, tot consumatorii vor fi cei care vor plăti acele costuri.
Romania TV
13 oct. 2020, 11:12
Fost ministru al Energiei, despre racordarea gratuită la gaze: Toţi consumatorii vor suporta costurile

„Încep să mă satur de atâta prostie şi impostură. În primul rând, nu e nimic gratis. Toţi ceilalţi consumatori vor suporta costurile. Dacă e cineva în vârful muntelui şi vrea să se conecteze, vor fi costuri de ordinul milioanelor de euro”, a spus Răzvan Nicolescu, potrivit Agerpres. 

În opinia fostului ministru, optimă este încălzirea cu ajutorul energiei electrice din surse nepoluante, iar extinderea reţelelor de gaze va însemna, de fapt, adâncirea dependenţei de Rusia.

„De ce nu trecem încălzirea pe electric, pompe de căldură şi energie regenerabilă? De ce mai construim centrale nucleare dacă nu facem încălzire pe electric? Gazul natural este un combustibil poluant. Nu avem gaz pe termen lung şi vom aruncă populaţia României direct în braţele ruşilor. Cei care ne conduc trebuie să înţeleagă că suntem într-o altă epocă şi că tranziţia energetică se va întâmplă cu noi în rol de spectator. Este păcat pentru un domeniu în care am fost primii şi în care am putea avea un cuvânt de spus”, a completat Răzvan Nicolescu.

Companiile distribuitoare de energie şi gaze vor suporta costurile legate de racordarea la reţea a noilor clienţi, iar aceste costuri se vor regăsi ulterior în factura consumatorilor, însă nu vor depăşi 1% din tariful de distribuţie, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

„Este vorba despre toţi consumatorii casnici şi unii non-casnici. Costurile de racordare vor fi suportate de operatorul de distribuţie, dar el are posibilitatea să le includă în planurile de investiţii anuale, care în final se vor transfera în tarifele de distribuţie, prin socializare. Valoarea este foarte mică. S-a făcut un calcul, o estimare, iar tariful de distribuţie creşte aproape nesemnificativ. Este vorba de zero şi ceva la sută, sub 1%. Este o măsură bună, pentru ca toţi consumatorii, inclusiv cei din categoria vulnerabililor, să aibă posibilitatea să fie racordaţi şi să beneficieze de acest serviciu”, a susţinut oficialul guvernamental, la Digi 24.

El a subliniat că această măsură va fi luată atât în ceea ce priveşte racordarea la sistemul de gaze, cât şi în privinţa noilor clienţi de energie electrică.

„Dorim ca operatorii de distribuţie să finanţeze şi branşamentele şi unele dezvoltări viitoare ale localităţilor. De aceea se precizează că, dacă o unitate teritorial-administrativă are în plan extinderea acesteia, operatorul de distribuţie trebuie să includă în planul de investiţii din anul următor extinderea reţelei şi în zona nouă”, a completat Havrileţ.

Racordarea la gaze a tuturor clienţilor casnici va fi gratuită. Este OFICIAL

În septembrie, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), afirma că intenţia autorităţilor de a extinde reţeaua de gaze a ţării ignoră principiul eficienţei economice, iar consumatorii vor fi cei care vor suporta, în facturi, aceste costuri.

„Deci, vorbim de zone restrânse de concesiune unde cetăţenii vor trebui să suporte aceste tarife. Aici intervin probleme precum pe ce perioadă. Pentru a fi suportabile, se vor duce pe zeci de ani, ceea ce va genera dificultăţi operatorilor de distribuţie, mai ales în cazul celor mici”, a precizat ea.

Potrivit lui Vlăsceanu, există în acest moment 36 de operatori de distribuţie, iar cei mici nu au capacitate financiară să suporte aceste extinderi.

La rândul său, Eric Stab, directorul general al Engie România, spunea, în septembrie, că proiectul autorităţilor de extindere a reţelei de gaze seamănă cu legenda Meşterului Manole şi trebuie să fim foarte atenţi să nu facem mai mult rău, plecând de la o intenţie bună.

„Poate fi asemănată situaţia cu legenda Meşterului Manole, pe care toată lumea o ştie, chiar şi străini ca mine. Ştim ce s-a întâmplat cu meşterul Manole şi cu soţia sa, când a încercat să construiască mănăstirea Curtea de Argeş şi a finalizat prin a se sacrifica pe sine, familia sa şi echipa sa. Trebuie să avem mare grijă pe viitor, că avem intenţii bune să construim – construirea unei mănăstiri e o intenţie bună, construirea unei reţele de gaze e o intenţie bună, dar nu trebuie să o facem într-un fel în care să ne autosacrificăm”, a susţinut Stab.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Vești proaste în perioada alegerilor pentru toți românii care stau la curte. Tarifele medicilor veterinari au fost actualizate. Se aplică imediat
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Schimbare în Codul Rutier. Românii care au permis de conducere scapă de amendă
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la vot în timp real
substantial.ro
Senatorul american Mike Rounds: Nu se poate avea încredere în Rusia pentru negocieri de pace cu Ucraina
MediaFlux
CUTREMUR în ROMÂNIA chiar de ALEGERI!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy