Cutiile cu pocnitori şi artificii erau ţinute în două camere închiriate de un bărbat într-un imobil din Timişoara. Spaţiul nu era amenajat pentru a păstra marfa de acest fel, iar acolo exista şi pericol de explozie.
„Au fost descoperite aproape trei tone de materiale explozibile. Pentru respectivile obiecte pirotehnice nu există autorizaţie legală de depozitare eliberată de catre ITM şi de către poliţie”, a declarat Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt IPJ Timiş.
Toata marfa de contrabandă, aproximativ 3 tone, a fost confiscată de poliţişti şi transportată într-un loc sigur.
Bărbatul care spera să se îmbogăţească în apropierea sărbătorilor din vânzarea de artificii este acum cercetat pentru ca nu a respectat regimul materialelor explozibile.