„Astăzi (joi – n.r.) o să am o discuţie cu domnul Rafila. Va veni la partid. Voi avea o discuţie cu domnul profesor Rafila. În primul rând, vreau şi eu să îmi explice mai bine un specialist care este situaţia ca pe urmă să am şi eu o discuţie cât mai avizată cu ceilalţi colegi”, a declarat Marcel Ciolacu, conform News.ro.
Reprezentanţii PSD au anunţat că Marcel Ciolacu va susţine joi de la ora 18.00 o conferinţă de presă.
Potrivit sursei citate, profesorul Alexandru Rafila ar urma să deschidă lista PSD pentru Camera Deputaţilor la alegerile parlamentare, au precizat surse politice. Pentru moment, medicul nu a comentat informaţia.
În schimb, lista candidaţilor PSD la Senat va fi deschisă de Gabriela Firea, primarul general în funcţie, iar parlamentari precum Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Carmen Dan nu vor mai prinde locuri eligibile pe listă.
De asemenea, Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a anunţat joi că susţine propunerea lui Kelemen Hunor, liderul UDMR, de a organiza consultări cu preşedintele la Palatul Cotroceni pentru a se ajunge la un consens cu privire la data alegerilor parlamentare.
Liderul PSD a mai afirmat că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat un nou record de cazuri COVID-19.
Componenţa actualului Parlament se va schimba, iar odată cu aceastea se vor modifica şi majorităţile din cele două Camere, în urma alegerilor din 6 decembrie. Dacă PSD are în prezent cei mai mulţi parlamentari, rolurile urmează să se inverseze între PSD şi PNL, aşa cum reise dintr-o simulare realizată de The Strategy Group.