Peste 1.000 de şcoli şi grădiniţe se află în scenariul roşu în ziua cu un nou record de cazuri noi de Covid 19

Peste 1.000 de școli și grădinițe sunt astăzi, 16 octombrie, în scenariul roșu, cu 110 mai multe decât ieri, anunță Ministerul Educației. În buletinul zilnic emis cu datele la zi în privința scenariilor în care funcționează școlile, la nivel național, în contextul pandemiei COVID-19, Ministerul precizează că cele mai multe unități de învățământ – 11.381 – sunt în scenariul verde, cu participarea zilnică față în față a elevilor.
Romania TV
16 oct. 2020, 11:40
Peste 1.000 de şcoli şi grădiniţe se află în scenariul roşu în ziua cu un nou record de cazuri noi de Covid 19

Ministerul Educației și Cercetării monitorizează dinamica scenariilor de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, la nivel național, aceasta fiind influențată de evoluția situației epidemiologice din fiecare județ.

 

Prin urmare, astăzi, 16 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

–  11.381 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

– 5.235 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.040 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Menționăm că dintre cele 1.040 de unități aflate în această situație, 291 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 749 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Data de referință pentru aceste informații este 16 octombrie, ora 12:00.

Ce se întâmplă cu școlile și after school-urile, dacă Bucureștiul intră în roșu? Monica Anisie: Toate școlile și grădinițele rămân închise pentru 14 zile, cu ore în online

Bucureștiul este la limită să intre în scenariul roșu, după un record de infectări ziua trecută (777) și o rata a incidenței comunicate cu întârziere de 5 ore. Deși încă sub 3 la mie potrivit anunțului oficial de ieri al Guvernului, o analiză Edupedu.ro arată că rata de infectare reală este de 3,04 la mia de locuitori pe calcule realizate cu cifrele oficiale. Ministrul Educației, Monica Anisie, a răspuns pentru Edupedu.ro, în această dimineață, ce se întâmplă dacă Bucureștiul intră în scenariul roșu?

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru Edupedu.ro că “în momentul respectiv, unitățile de învățământ rămân închise pentru 14 zile. Elevii nu mai participă fizic la ore, iar cursurile se desfășoară în sistem online”.

Ministrul a precizat că interdicția de a veni fizic la unitatea de învățământ se va aplica tuturor grădinițelor și școlilor, indiferent că sunt de stat sau privat.

În ceea ce privește after school-urile și creșele, acestea pot fi închise numai în cazul în care Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență decide acest lucru, nefiind o măsură care să intre automat în vigoare, ca în cazul școlilor și grădinițelor.

„Tot Comitetul poate decide suspendarea activităților pentru 14 zile si pentru after school-uri sau creșe, care sunt în administrarea autorității publice locale”, a precizat Anisie, pentru Edupedu.ro.

Oficialul a declarat că acest organism, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, „poate decide și alte măsuri pentru prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor”, dincolo de cele care privesc strict școala, cum ar fi purtarea obligatorie a măștilor în toate spațiile publice deschise.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență este convocat de prefectură, iar la aceste ședințe participă prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), după ce inspectorul general Ionel Pușcaș a intrat în izolare fiind confirmat cu COVID-19 după ce a participat în campania electorală pentru alegerile locale, directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB) și primăriile de sector.

Cifrele oficiale, publicate zilnic de Ministerul Sănătății arată că în Capitală au fost, în ultimele 14 zile, 7127 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Pe baza acestora, folosind populația Bucureștiului, comunicată joi seara chiar de Grupul de Comunicare Strategică, și numărul de cazuri din focare, calculele arată că rata de infectare a depășit azi pragul de 3 la mia de locuitori. Potrivit declarațiilor oficiale și ordinului comun al miniștrilor Sănătății și Educației, după acest prag de răspândire a virusului școlile dintr-o localitate trec în scenariul 100% online. 

Transport gratuit pentru elevi și digitalizarea echitabilă a Educației, printre cele 10 propuneri ale Consiliului Național al Elevilor pentru următorul Guvern  

„Alegerile parlamentare se apropie și, odată cu acestea, reconfigurarea programului de guvernare și stabilirea unor noi obiective ale următorului Guvern. În acest sens, Consiliul Național al Elevilor lansează cele 10 obiective pentru dezvoltarea educației, obiective care conțin atât o parte de contextualizare, cât și o parte de măsuri concrete pe care decidenții să le includă în programul lor de guvernare. Scopul nostru este ca toate partidele politice să își asume aceste obiective absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de învățământ preuniversitar”, se arată într-un comunicat de presă al CNE.

Consiliul Național al Elevilor a consultat sute de elevi din întreaga țară prin intermediul unor ateliere de lucru online realizate de consiliile județene ale elevilor, cu sprijinul consiliilor școlare ale elevilor. Pe modelul Sustainable Development Goals (SGDs) și European Youth Goals (EYGs), reprezentanții elevilor au creionat cele 10 obiective pentru dezvoltarea educației, din perspectiva elevilor din România: 

Advertisement
  1. Burse în toată România
  2. Educație pentru sustenabilitate
  3. Planuri-cadru actualizate
  4. Formarea cadrelor didactice
  5. Consiliere și orientareîn carieră pentru toți elevii
  6. Un sistem educațional finanțat corespunzător
  7. Învățământ centrat pe elev
  8. Transport gratuit pentru elevi
  9. Sistem educațional accesibil
  10. Digitalizarea echitabilă a educației

„Pe durata pandemiei, educația din România a avut mult de suferit. Odată cu
alegerile parlamentare, vom avea, probabil, o componență diferită a Guvernului. E
esențial ca noul executiv să își asume, indiferent de partidul care se va afla la guvernare,
revitalizarea educației din România, prin măsuri sustenabile și investiții reale în sistemul
educațional. Această pandemie ne-a arătat că nu putem continua așa. Nu mai putem face
politici educaționale de azi pe mâine!”
, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului
Național al Elevilor.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 4.026 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 175.216. În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat şi 75 de decese, bilanţul fiind de 5.749. De asemenea, 726 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. În Bucureşti sunt înregistrate 592 de cazuri noi de COVID-19, urmat de Cluj – 267, Iaşi – 176, Bacău – 153, Timiş – 147, Sibiu – 134, Dolj, Suceava – câte 133, Teleorman – 126, Alba – 121, Harghita – 119, Braşov şi Maramureş – câte 116, Neamţ – 110, Bihor şi Mureş – câte 106.

Peste 8.000 de tablete pentru elevi, blocate de două săptămâni într-un depozit al ISMB. Anisie: Vor ajunge azi în toate sectoarele

”Până astăzi, 16 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 172.516 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 127.076 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.026 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, anunţă Grupul de Coimunicare Strategică.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 742 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 5.749 de persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.10.2020 (10:00) – 16.10.2020 (10:00) au fost raportate 75 de decese (43 bărbaţi şi 32 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 8 decese la categoria 50-59 de ani, 20 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 19 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.838. Dintre acestea, 726 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.800.912   teste. Dintre acestea, 30.325 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.337 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 11.988 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 106  teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 16 octombrie.

Pe teritoriul României, 17.874 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 9.155 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 42079 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 45 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.235 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.182 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 5.995 de  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 906.255 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate joi 6 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 6.828 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.013 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  122 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar şi Vatican. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo şi unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii