Boris Johnson: „A sosit momentul să ne pregătim pentru încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit fără un acord cu UE”

Premierul britanic Boris Johnson a declarat vineri că pentru Regatul Unit a sosit momentul să se pregătească pentru încheierea perioadei de tranziţie post-Brexit fără un acord cu UE privind viitoarele relaţii comerciale, dacă Bruxellesul nu-şi schimbă abordarea la negocieri, transmite Reuters.
Romania TV
16 oct. 2020, 11:50
Boris Johnson:

La summitul european de joi UE a transmis Londrei un ultimatum, cerându-i să cedeze în principalele puncte divergente, în caz contrar odată cu încheierea tranziţiei post-Brexit, la 1 ianuarie 2021, va vedea o ruptură a legăturilor sale cu blocul comunitar.

Devine clar că UE nu doreşte genul de acord încheiat cu Canada pe care l-am cerut iniţial (…) Ei vor să ne poată controla în continuare libertatea legislativă, pescuitul, într-o manieră care este evident inacceptabilă pentru o ţară independentă”, a spus vineri premierul Johnson într-o declaraţie televizată.

Am tras concluzia că trebuie să ne pregătim pentru 1 ianuarie cu aranjamente mai degrabă de genul celor cu Australia, bazate pe principiile comerţului liber global. Dacă nu va exista o schimbare fundamentală de abordare din partea UE, vom merge către soluţia australiană. Şi trebuie să o facem cu mare încredere’‘, a precizat şeful executivului britanic, referindu-se aparent la regulile minimaliste ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Aşadar, a sosit momentul pentru mediul nostru de afaceri să se pregătească, pentru transportatori să se pregătească şi pentru călători să se pregătească”, a indicat Johnson.

Pe ansamblu, Bruxellesul doreşte un acord extins care să cuprindă şi norme ale UE privind concurenţa, mediul sau fiscalitatea, în timp ce Londra doreşte doar un acord clasic de liber schimb, după modelul celui încheiat de UE cu Canada. Dosarul pescuitului continuă să fie unul dintre principalele obstacole în apropierea poziţiilor; reprezentanţii britanici ai acestui sector se împotrivesc menţinerii accesului pescarilor europeni în apele britanice.

Negocierile au fost complicate şi mai mult de un proiect de lege privind piaţa internă promovat de guvernul britanic în vederea menţinerii integrităţii pieţei britanice şi despre care Comisia Europeană avertizează că încalcă protocolul privind Irlanda de Nord din acordul de retragere din UE convenit între Bruxelles şi Londra.

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Lucrurile pe care un administrator de bloc nu are voie să le facă. Mulți români nu știu asta și riscă să fie țepuiți
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani pe card. Ce se întâmplă la bancomate: Deosebit de grav!
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Marea senzație pe Netflix. Filmul a spulberat topurile
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Dolj, a dispărut fără urmă în drumul către liceu. Poliția a cerut sprijinul populației
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cărora le expiră buletinele. NU mai au mult timp. Se aplică de sâmbătă, 3 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Prognoza meteo de 1 mai. Cum va fi vremea în minivacanță, în România, la mare și munte
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri