PROGNOZA METEO. Duminică, vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, cu excepția regiunilor vestice unde spre seară şi noaptea se va înnora temporar și, izolat vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 și 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 8 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali spre -6 grade, dar și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest. Spre sfârșitul intervalului, pe arii restrânse în Transilvania, Moldova, Muntenia și dealurile Olteniei, se va semnala brumă. Izolat vor fi condiții de ceață.
Şi la București, duminică, vremea va fi frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea minimă va fi de 2…3 grade, mai scăzută în zona periurbană spre 0 grade, unde vor mai fi condiții de brumă.
Luni, în ţară, vremea se va menține predominant frumoasă, iar în cea mai mare parte a țării va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil în vest și nord-vest și mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…15 grade pe litoral şi 22 de grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, mai scăzute, spre -3 grade, în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor mai fi condiții de brumă.
Citeşte şi Cum va fi vremea de 1 Mai şi de Paşte. Prognoza meteo lunară
La Bucureşti, luni, vremea se va menține frumoasă, cu cerul mai mult senin. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade, iar cea minimă va fi de 3…5 grade.
PROGNOZA METEO. Marţi, vremea se va menține caldă pentru această dată, cu excepția regiunilor vestice, unde valorile termice, mai scăzute decât în intervalul precedent, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Începând din orele după-amiezii instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse moderate cantitativ, însoțite și de descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, vestul Munteniei și în cea mai mare parte a Transilvaniei. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului, dar numai pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe. În zona montană înaltă, trecător se vor semnala precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată și în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 3 şi 10 grade. Izolat, noaptea, se va semnala ceață.
La București, marţi, vremea va deveni caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul nopții, când se vor semnala averse, posibil însoțite și de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.
Miercuri, vremea se va răci accentuat, astfel mai ales în regiunile intracarpatice va deveni deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie. Cerul va fi mai mult noros și temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. În regiunile sud-estice, ploile vor avea și caracter de aversă, iar trecător se pot semnala și descărcări electrice. În zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile, iar în nord și centru, în cursul nopții se vor semnala precipitații mixte. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi însemnate. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări îndeosebi la munte și în sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 6 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade. Izolat se va semnala ceață.
La București, miercuri, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și, vor fi intervale în care va ploua mai ales sub formă de aversă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 14 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade, după cum transmiteANM.
Citeşte şi Prognoza meteo 5 – 18 aprilie. Temperaturi foarte scăzute în toată ţara, ninsori viscolite şi ploi
PROGNOZA METEO. De joi până sâmbătă, vremea va fi rece pentru a doua decadă a lunii aprilie în toate regiunile. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în prima jumătate a intervalului. Şi la Bucureşti, Valorile termice se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei perioade. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în prima parte a intervalului.