Lumea, ameninţată de o nouă epidemie. Specialiştii spun că în următorii 25 de ani numărul cazurilor se va dubla

Ray Dorsey neurolog la Universitatea din Rochester crede că se întrevede o epidemie de Parkinson. Această maladie este deja tulburarea neurologică cu cea mai rapidă creștere din lume, iar în SUA, numărul persoanelor cu Parkinson a crescut cu 35% în ultimii 10 ani.
Daniel Spătaru
11 apr. 2021, 21:35
Lumea, ameninţată de o nouă epidemie. Specialiştii spun că în următorii 25 de ani numărul cazurilor se va dubla

„Credem că în următorii 25 de ani numărul cazurilor se va dubla din nou. Suntem pe vârful unui aisberg foarte, foarte mare”, a declarat Ray Dorsey, citat de The Guardian. Ar putea fi vorba de o adevărată epidemie de cazuri în cazul acestei maladii, avertizează specialiştii.

Majoritatea cazurilor de Parkinson sunt considerate idiopatice, adică le lipsește o cauză clară. Cu toate acestea, cercetătorii cred din ce în ce mai mult că un factor este expunerea la tricloroetilenă (TCE), un compus chimic utilizat în degresare industrială, curățare chimică și în produse de uz casnic, cum ar fi unele creme pentru pantofi și produse de curățat covoare.

Până în prezent, cele mai clare dovezi cu privire la riscul TCE pentru sănătatea umană provin de la lucrătorii care sunt expuși substanței la locul de muncă. Un studiu din 2008, din Annals of Neurology, a constatat că TCE este „un factor de risc pentru Parkinson”. Și un studiu din 2011 a reluat aceste rezultate, constatând „o creștere de șase ori a riscului de a dezvolta Parkinson la persoanele expuse la locul de muncă la tricloretilenă (TCE)”.

Citeşte şi Poate sângele tinerilor să stopeze procesul de îmbătrânire? Miliardarii lumii cheltuie averi ca să nu se ramolească

În urma studiilor, Departamentul Muncii din SUA a emis o notă cu privire la TCE, spunând: „Consiliul recomandă […] ca expunerea la disulfură de carbon (CS2) și tricloretilenă (TCE) se fie considerată a provoca, contribui sau sau agrava boala Parkinson„.

TCE este un cancerigen legat de carcinomul celulor renale, cancerele de col uterin, ficat, căi biliare, sistem limfatic și țesut mamar masculin și de probleme cardiace fetale, printre alte efecte. Relația sa cunoscută cu Parkinson poate fi adesea trecută cu vederea pentru că expunerea la TCE poate preceda debutul bolii cu zeci de ani. În timp ce unele persoane expuse se pot îmbolnăvi rapid, altele pot, fără să știe, să lucreze sau să trăiască în zone contaminate cea mai mare parte a vieții lor înainte de a dezvolta simptome de Parkinson.

În timp ce unele țări reglementează în mare măsură TCE (utilizarea sa este interzisă în UE fără autorizație specială), substanța chimică este încă utilizată în SUA, contaminând aerul, solul și apa. Se estimează că TCE este prezent în prezent în aproximativ 30% din apele subterane din SUA.

Citeşte şi EXCLUSIV Drama copiilor care îşi îngroapă părinţii morţi de COVID, mărturii cutremurătoare: „Era în doi saci, avea ochii deschişi şi gura deschisă”

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Zodiile care vor renaște de Înviere. Cinci nativi intră sub protecție de la Dumnezeu
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Ghid de supraviețuire în războiul sondajelor electorale. Ștefureac: „80% din ce s-a publicat până acum sunt advertoriale electorale”
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Alternative la rețetele clasice de Paște. Veganii vor fi răsfățați
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
S-a terminat pentru ANPC și Cristian Popescu Piedone. Decizia justiției confirmă eșecul autorității
MediaFlux
Răsturnare de situație la prezidențiale. Instanța a decis în războiul dintre Elena Lasconi și Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți