Elevii vor să fie trecuţi pe lista prioritară de testare pentru COVID

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) cere introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID. Reprezentanţii elevilor susţin că testarea şi izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului şi ar elimina necesitatea tranziţiei către cursurile online pentru multe unităţi de învăţământ.
Filip Stan
19 oct. 2020, 14:21
Elevii vor să fie trecuţi pe lista prioritară de testare pentru COVID

„Potrivit datelor furnizate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, în a cincea săptămână de şcoală, 12-18 octombrie, au fost înregistrate 1.692 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, care reprezintă o creştere cu 155%, în timp ce, raportat la numărul total de cazuri înregistrat de la începutul pandemiei până acum la segmentul de vârstă aferent elevilor şi preşcolarilor (11.765), cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%”, spun reprezentanţii Consiliului Elevilor, într-un comunicat de presă transmis luni.

Din acest motiv, Consiliul Naţional al Elevilor solicită introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19.

„Această măsură este imperioasă în aceste momente, întrucât elevii care sunt prezenţi la cursuri petrec, în medie, 6 ore pe zi în aceeaşi încăpere, alături de colegii lor, aflându-se într-un risc ridicat de infectare. În acelaşi timp, multe şcoli nu sunt pregătite pentru tranziţia către orele online la momentul de faţă, iar procesul de digitalizare este unul de durată, care, cel mai probabil, nu se va încheia în următoarele săptămâni”, scrie în comunicat.

Astfel, testarea elevilor şi izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului şi ar elimina necesitatea tranziţiei către cursurile online pentru multe unităţi de învăţământ.

„Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID-19 în unităţile de învăţământ. Siguranţa elevilor trebuie să primeze, motiv pentru care solicităm includerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID-19. Identificarea cazurilor pozitive şi izolarea acestora va scădea în mod semnificativ necesitatea închiderii şcolilor şi a tranziţiei către învăţământul online, pentru care multe unităţi de învăţământ încă nu sunt pregătite”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Peste 1.250 de şcoli în scenariul roşu în România la mai bine de o lună de la deschiderea anului şcolar

Spynews
Mireasa - Iubește de 10. Ce și-au spus Alexandru și Daiana când credeau că nu îi aude nimeni. Mirela Vaida i-a dat de gol | VIDEO
Bzi.ro
Sandra Mutu, încântătoare pe litoral, în costum de baie! Soția Briliantului a făcut furori!
Fanatik.ro
Ce a pățit un cunoscut vlogger român în capitala Ungariei. Aspectul care l-a lăsat mut de uimire în Budapesta. ”Chiar nu mă așteptam”
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în cazul UDREA. E nevinovată. A apărut dovada
Playtech.ro
Lavinia Pîrva, cea mai fierbinte apariție! Soția lui Bănică a arătat chiar TOT fără inhibiții
DailyBusiness
Din păcate, s-a confirmat! Producția de energie a României s-a prăbușit
Adevarul
Totul despre crima teribilă care a șocat Statele Unite. Cum și-a omorât o româncă soțul american și i-a tăiat capul, mâinile și picioarele
Spynews
Daniela Crudu, imagine rară cu bărbatul care a cucerit-o. Acum nu îl mai ține ascuns! Vedeta, vacanță romantică cu tatăl copiilor | VIDEO
Spynews
O femeie a fost condamnată la închisoare pentru că i-a dat prea multă mâncare câinelui. Ce alte măsuri au luat autoritățile în acest caz
Evz.ro
Manipulare grosolană, la nivel mondial. Cum a căzut omenirea în capcană
Ego.ro
Cine este și cu ce se ocupă iubita lui David Popovici. Taisia, în lacrimi când sportivul a câștigat aurul olimpic la Paris
Prosport.ro
Prezentatoarea TV și cântăreața se iubesc fără rețineri. Imaginile cu cele două femei celebre au atras numeroase comentarii
wowbiz.ro
Ce i-ar fi provocat, de fapt, moartea lui Andrei Versace? Medicii legiști au anunțat rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Detaliul bulversant din această poză. Mirele și mireasa nu l-au observat, dar fotograful a înlemnit 😲
Playsport.ro
Incredibil! Ce cadou îi face Țiriac lui Popovici după aurul câștigat la Jocurile Olimpice de la Paris
kanald.ro
Ce conține cutia misterioasă pe care sportivii medaliați o primesc la Jocurile Olimpice de la Paris. Creația a necesitat 2.000 de ore de muncă
Capital.ro
UE a dat ordin. România va impune interdicție. Românii care au interzis în tren
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu cele mai frumoase sportive de la Jocurile Olimpice, care fac avere din site-urile pentru adulți
stirilekanald.ro
'Durere mare'- Părinții doctoriței Gavril, reacție sfâșietoare
substantial.ro
Algeria anunță noi măsuri împotriva Franței după sprijinul lui Macron pentru planul de autonomie al Marocului
MediaFlux
Când vin PENSIILE MAJORATE! Anunț OFICIAL
De ce David Popovici se stropește cu apă înainte de cursă? De ce poartă înotătorii căști?