Accidentul s-a petrecut pe DN57, la ieşirea din localitatea Grădinari spre Greoni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 30 de ani, care conducea un autoturism din direcţia Oraviţa spre Grădinari, ar fi efectuat un viraj la stânga pentru a depăşi o altă maşină. La revenirea pe banda sa de mers, şoferiţa a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat cu autoturismul în afara părţii carosabile.
„În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor trei ocupante ale autovehiculului, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, conducătoarea auto a decedat la unitatea medicală”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările în acest caz.