Gică Popescu: „Povestea cu nea Puiu nu are legatura cu fotbalul si cu arestarea mea, este tensiune barbateasca pe care nu am lamurit-o”

Cum v-ati imbolnavit de Covid?

Tare as vrea sa stiu si eu, ma intreaba toata lumea. Am plecat cu cativa prieteni in Delta, era intr-o luni, si atunci am lasat garda jos, pentru ca pana atunci eu aveam mereu dezinfectant la mine, purtam masca, imi luam toate masurile. Joi am avut o durere de cap foarte puternica, noaptea frisoane. Am stat sambata, duminica si luni, crezand ca sunt racit, si luni am facut testul. Am primit seara rezultatul pozitiv, dupa care au urmat cele 10 zile de spitalizare. Am facut si un CT la plamani, mi-a iesit o pneumonie, apoi am plecat acasa, patru zile de izolare. Am trecut prin atatea incat e imposibil sa ma sperie coronavirusul.

Cum schimba Covid lumea sportului?

Lipsa spectatorilor e un lucru care se simte la echipele cu public mare. Noi nu avem asa un public asa mare, dar si asa impactul la Viitorul este de cateva sute de mii de euro, pierdere importanta. Noi dorim ca lucrurile sa reintre la un moment dat in normal. Deocamdata nu se poate, pentru ca se vede ca e din ce in ce mai rau, dar speram ca partenerii nostri sa ramana langa noi.

Sunt jucatorii din ziua de azi supraevaluati?

Imi aduc aminte de un raspuns al lui Mourinho despre transferul lui Pogba: „azi este foarte mare, in cativa ani vi se va parea ieftin”. Cel mai mare transfer a fost al lui Neymar, 225 de milioane, au ajuns fundasi sa coste 60-70 de milioane de euro. Eu nu cred ca sunt normale aceste sume, dar castigurile cluburilor si bugetele au ajuns spre un miliard de euro, iar atunci iti permiti. Din pacate noi am ramas la nivelul pe care cluburile din vest il aveau in anii 90.

Care a fost frica cea mai mare a lui Gică Popescu, cand ati ajuns la Craiova?

Nu era vorba de frica, eu le purtam un enorm respect acestor fotbalisti, pentru ca am crescut cu ei, eu am deschis ochii la televizor si i-am vazut pe ei. Aveam portretele lor in spatele patului. Cand am intrat in vestiar as fi cazut din picioare de emotii. Ala e un moment extraordinar, ajunsesem sa impart vestiarul cu idolii copilariei. Aceste moemnte nu te sperie, te motiveaza, iar acel moment este primul care mi-a dat curaj sa merg mai departe.

Ati simtit ca ati fost vanat de femei pentru banii dumneavoastra?

Mi-e greu sa spun, insa probabil. Nu am simtit vreodata ca s-ar fi intamplat. Niciodata nu am dorit, din mandrie si orgoliu, am simtit ca pot emite pretentii si fara buzunarul plin. Eu, pana sa ajung la echipa mare a Craiovei, treceau zile fara sa mananc. Nu am crezut ca trebuie sa fiu un barbat bogat ca sa emit pretentii, dar banii ajuta.

De ce v-ati grabit sa va casatoriti cu sotia dumneavoastra?

Nu cred ca m-am casatorit deloc devreme, am fost prieten cu sotia mea aproape doi ani de zile. Nu cred ca e un sablon pe care trebuie sa-l urmam. Fiecare dintre noi facem evaluari sentimentale si cand vrem sa facem un pas il facem cand simtitm ca a venit timpul. La socrii ne-am dus tarziu, cand lucrurile erau deja rezolvate, doar le-am spus. Dar cred ca se bucura si acum ca au un ginere ca mine.

Cu ce avere v-a prins Revolutia?

In acea perioada eram privilegiati. Fata de restul populatiei, castigam foarte bine. In 88 jucam la Steaua si cu banii castigati pe doua luni mi-am luat prima masina.  Aveam doua apartamente in Craiova, un Opel Ascona, o camera de filmat si ceva bani la CEC. Raportat la ce avea un om normal, aveam mult, dar nu as sti sa zic cat.

V-a fost frica sa infruntati familia Ceausescu, care voia neaparat sa mergeti la Steaua?

Eu am facut o promisiune tatalui meu si lui Traian Stefanescu, doua persoane care nu mai sunt. Traian Stefanescu mi-a spus ca sunt presiuni foarte mari sa ma lase sa joc pe perioada armatei la Steaua. Acea vara a fost tumultoasa, aveam mandat de arestare emis de garnizoana unde eram sergent major si am plecat cu nea Tica Zamfir in Bulgaria, unde am stat trei saptamani. Ne-am intors si am mers la Bucuresti. M-a intrebat Ilie Ceausescu daca vreau sa semnez cu Steaua, am zis ca nu, a apasat un buton si au intrat doi soldati. Le-a zis sa ma duca in alta camera, i-am intrebat daca ma impusca daca plec, iar lor le tremura arma in mana. Mi-a dat pana la urma o invoire de doua saptamani, sa merg la Craiova. Am rupt-o, am aruncat-o in sus si am zis „ma duc la Craiova si ma intorc cand vreau eu”.

V-a fost greu printre straini la inceput, v-ati simtit vreodata inferior?

Niciodata. Asta a fost unul dintre atuurile mele pentru care am reusit sa ma impun oriunde am jucat. La inceput mi-a fost greu, pentru ca veneam din Craiova, dintr-un mediu plin de dragoste, familia, suporterii. De aceea, cand am ajuns la Eindhoven mi-a fost destul de greu, m-am trezit in alta lume. De aceea, nu aveam ce sa fac in camera de hotel si sunam acasa. Asa am ajuns, cand am luat primul salariu, sa platesc nota de plata la telefon 18.000 de guldeni, insemna vreo 10.000 de dolari. Dar la vremea aia, imi luam vreo trei apartamente la Calafat. Oamenilor de la club nu le venea sa creada, s-au uitat de trei ori. Si eu credeam ca toate cheltuielile sunt platite de club, dar am aflat ca nu exista cadouri.

Ce nu se stie despre condamnarea dumneavoastra? A avut legatura cu motivul pentru care exista tensiuni intre dumneavoastra si Anghel Iordanescu?

Intotdeauna mi-am asumat ce am facut, un barbat isi asuma si lucrurile pozitive si negative. Nu o sa comentez o decizie a instantei, chiar daca nu mi-a conveni, mi-am ispasit pedeapsa cu demnitate. Povestea cu nea Puiu nu are legatura cu fotbalul si cu arestarea mea, ci o tensiune barbateasca pe care nu am lamurit-o. Eu am fost convins ca dansul a gresit fata de mine si familia mea la un moment dat si am asteptat sa faca el un pas, eventual sa isi ceara scuze. Ne respectam, chiar vorbim, m-a sunat cand am fost in spital, am petrecut multe momente frumoase impreuna, dar problema dintre noi a ramas, pentru ca eu cred ca trebuie sa-ti asumi greselile.