Subaru a prezentat versiunea europeană a lui Impreza la Salonul Auto de la Tokyo. Modelul a fost expus atât în versiunea hatchback (numită Sport), cât şi în versiunea berlină, numită G4. Debutul pe piaţa din Europa va avea loc în vara anului 2012, specificaţiile noului model urmând să fie publicate în apropierea datei de lansare.
Sub capota lui Impreza, modificările sunt substanţiale. Modelul a primit noul boxer de 2.0 litri. Unitatea este mai puţin însetată decât fratele său de 2.5 litri, consumul fiind redus cu 27%. Specificaţiile tehnice ale modelului nu au fost încă definitivate, dar motorul dezvoltă 150 CP la 6.200 rpm.