Alexandru Rafila: „Un lockdown ar stabiliza situaţia epidemiologică”

Alexandru Rafila consideră că oprirea totală a activităților pentru o perioadă pentru a limita răspândirea coronavirusului: "Este o măsură care are eficiență și lucrul ăsta s-a văzut foarte bine în primăvară"
Filip Stan
22 oct. 2020, 19:34
Alexandru Rafila:

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, susține că un lockdown ar stabiliza situația epidemiologică, însă este o decizie dificil de luat ținând cont de faptul că o întrerupere pentru o perioadă a activităților afectează puternic viața socială și economică a țării. Prezent joi seară în cadrul emisiunii „Dosar de politician”, Rafila a declarat că dacă ar fi ministru al Sănătății ar mai aștepta puțin înainte de a lua o astfel de măsură, dar nu mai este „foarte mult timp de așteptat”.

Unii specialiști cer un lockdown de 14 zile pentru a salva facilitățile ATI și sistemul de sănătate care este pus sub o presiune foarte mare în aceste zile.

„Este o solicitare pe care o înțeleg dintr-un anumit punct de vedere, e o îngrijorare profesională și eu sunt foarte îngrijorat pentru că avem această creștere a numărului de cazuri și ecoul care apare după o săptămână sau două de la o creștere a numărului de cazuri, respectiv creșterea numărului de la ATI și decesele. Probabil că dânșii văd ca singura posibilitate de a stopa această creștere a cazurilor internate în terapie intensivă o oprire a activităților, dar este o decizie greu de luat din punct de vedere politic, este o decizie politică”, a declarat Alexandru Rafila.

Întrebat dacă ar avea eficiență o asemenea măsură de închidere totală, Rafila a explicat: „Are eficiență și lucrul ăsta s-a văzut foarte bine în primăvară, chiar și în țările care au avut probleme foarte serioase. Italia, Spania, chiar și Franța au reușit să controleze evoluția catastrofală a epidemiei doar prin măsuri de închidere. Avem și exemplul mai recent al Irlandei care a făcut exact același lucru. (…) Noi ne temem, în general, să luăm măsuri, de multe ori nu sunt populare , afectează viața socială, economia. Atunci, întotdeauna eziți când iei anumită măsură.

Însă s-a observat ceva în timpul acestei pandemii: cu cât întârzii luarea unei măsuri, ești forțat să iei o măsură mai dură și aplicarea ei va fi de durată mai lungă. Atunci, măcar atât să învățăm când lucrurile vor reveni cât de cât la normal, să învățăm să luăm măsuri moderate din timp. Altfel lucrurle se răzbună și intrăm într-o situație în care medicii propun soluții drastrice care afectează foarte serios viața socială și economică”. 

 De asemenea, întrebat dacă în cazul în care ar fi ministrul Sănătății ar recomanda premierului să propună intrarea în lockdown, adică întreruperea totală a activităților, ținând cont de situația epidemiologică din acest moment din România, Alexandru Rafila a răspuns: „Eu aș mai aștepta un pic, dar nu foarte mult. Aș vedea dacă măsurile care au fost luate de curând, inclusiv închiderea școlilor au vreun efect, măcar de stabilizare a creșterii. Dar nu mai avem foarte mult timp de așteptat și va trebui să fie luată o decizie. Eu aș fi luat alte măsuri puțin mai devreme, astfel încât să nu ajungem în această situație”.

Tătaru: În Capitală operaţionalizăm 102 paturi la terapie intensivă.

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a declarat că la nivelul Capitalei au fost identificate şi sunt în curs de a primi autorizaţii de la DSP 102 paturi la terapie intensivă, la două dintre spitale Colentina şi Malaxa, care sunt în inttegralitate spitale suport COVID-19. El a adăugat că la Iaşi există o capacitate la ATI de 53 de paturi şi sunt ceva probleme la probele de lucru pentru paturile de terapie intensivă la spitalul mobil de acolo. Tătaru a mai spus că la Suceava este analizată osibilitatea unor paturi suplimentare de ATI din spitalul judeţean, la Mureş există o capacitate de 61 de paturi, iar la Cluj s-a trecut la operaţionalizarea tip suport COVID la spitalul Clujana.

„La nivelul Capitalei am identificat şi operaţionalizăm în acest moment, se dau acele autorizaţii de la DSP, 102 paturi la terapie intensivă – două dintre spitale, Colentina şi Malaxa, fiind în integralitate spitale suport COVID. Aici avem 10 paturi de terapie intensivă la Malaxa, 29 la Colentina, cu posibilitatea de încă 20, în măsura în care am solicitat domnului secretar de stat Arafat pentru dotare şi personal. Celelalte spitale, Floreasca, Universitar, Sf. Ioan şi Pantelimon, sunt spitale suport COVID pe terapie intensivă, la Pantelimon avem 20 de paturi, 10 la Floreasca, 11 la Universitar şi 10 la Sf. Ioan. În Capitală, posibilitatea este de 102 paturi şi încă 35 să putem operaţionaliza, dar trebuie să ducem şi personal”, a afirmat Nelu Tătaru, la începutul şedinţei de joi a Guvernului.

Ministrul Sănătăţii a vorbit şi despre evaluarea pe care a făcut-o la nivel naţional şi a amintit de Iaşi, unde este, în prezent, o capacitate la ATI de 53 de paturi.

El a vorbit şi despre nişte probleme la spitalul mobil din Iaşi şi a explicat că „acele staţii de oxigen au cedat, acolo sunt 30 de paturi pentru cazuri medii, promisiunea fiind de la producător ca într-o săptămână să fi făcute”.

„La Suceava, avem acea secţie de terapie intensivă în cadrul bolilor infecţioase, dar analizăm în acest moment şi posibilitatea unor paturi suplimentare de ATI din spitalul judeţean. La Mureş avem o capacitate de 61 de paturi de terapie intensivă prin operaţionalizarea a încă 20 în această săptămână. La acel complex din Sala Polivalentă avem 20 de paturi – 10 paturi vor fi operaţionalizate săptămâna aceasta în plus şi încă 10 paturi săptămâna viitoare. La Cluj s-a trecut în operaţionalizare tip suport COVID la spitalul Clujana, spitalul municipal. Au solicitat personal, s-au reorganizat ca şi personal, având în vedere un număr de paturi mai mic pe suport COVID decât capacitatea spitalului şi atunci din 17 paturi de terapie intensivă vor fi operaţionalizate 6, urmând ca celelalte să fie operaţionalizate în zilele următoare”, completat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila: Cred că ar fi bine să avem modelul suedez. Un lockdown total este o măsură foarte împovărătoare

Despre situaţia la Braşov, Tătăru a spus că sunt 28 de paturi de terapie intensivă dintre care 14 la terapie intensivă, 14 la terapie intermediară. El a recomandat şi ca celelalte cu terapie intermediară să fie transformate în ATI.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în conferința de presă de la Palatul Cotroceni, că în acest moment nu se pune problema unui lockdown în România.

„În acest moment nu discutăm despre lockdown, ci căutăm soluții. În definitiv este nevoie oricât de îngrijorați am fi, și eu sunt foarte îngrijorat, de a găsi un fel de a continua. (…) Trebuie să avem grijă să creștem numărul de locuri de la ATI. A închide țara nu este o soluție. o închidem pentru 2 săptămâni și apoi ce facem: Trebuie să găsim un just echilibru”, a spus Klaus Iohannis.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi 4.902 de noi cazuri de infectare cu SARS-COV-2 – cel mai mare bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei – numărul total al îmbolnăvirilor ajungând astfel la 196.004. De asemenea, s-au înregistrat şi 98 de decese în ultimele 24 de ore, bilanţul fiind de 6.163. În prezent, 778 de persoane sunt internate la Terapie Intensivă. Bucureştiul, care a trecut duminică de pragul de 3 în ceea ce priveşte incidenţa cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile raportate la mia de locuitori, înregistrează o creştere a acestui indicator, la 3.31. Cele mai multe cazuri noi de COVID-19 sunt în Bucureşti – 804, urmat de Cluj – 338, Iaşi – 311, Ilfov – 206, Timiş – 205, Neamţ – 161.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar