ALEGERI SUA 2020. „Cineva care este responsabil de atâţia morţi nu trebuie să poată rămâne preşedintele Statelor Unite ale Americii„, a spus candidatul democrat Joe Biden, care conduce în sondaje, anticipând o iarnă sumbră pentru ţara cel mai puternic afectată de pandemie, cu peste 222.000 de decese cauzate de coronavirus. Biden i-a reproşat preşedintelui american că „nu are încă un plan” pentru a ţine sub control pandemia. „Nu există nici măcar un om de ştiinţă serios în lume care să considere că aceasta va dispărea în curând”, a spus el, în timp de liderul de la Casa Albă a afirmat mereu contrariul.
„Luptăm împotriva ei extrem de ferm”, a răspuns Trump, ajuns fără mască pe scena din Nashville, în Tennessee, la trei săptămâni după ce a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus. El a vorbit despre propria spitalizare şi vindecare, dând asigurări din nou că s-a „imunizat”. „Avem un vaccin care va fi gata, este pregătit, va fi anunţat în următoarele săptămâni„, a mai declarat el, arătându-se însă mai evaziv în legătură cu calendarul exact.
Pe un ton mult mai calm decât la prima lor dezbatere, care s-a transformat într-un schimb dur de replici, Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea „să închidă din nou ţara” şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA. „Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul„, a afirmat el.
Schimburile de replici, deşi intense, au putut fi auzite mult mai bine decât data trecută, când democratul de 77 de ani a spus despre cel de-al 45-lea preşedinte al SUA, în vârstă de 74 de ani, că este „mincinos”, „rasist” şi apoi „clovn”. „Nu e nimic inteligent la tine„, i-a răspuns omul de afaceri.
Pentru a evita ca cei doi candidaţi să vorbească unul peste altul, organizatorii au decis de data asta să taie microfonul unui candidat în primele două minute ale intervenţiei celuilalt pentru fiecare dintre întrebări, care au fost despre pandemie, chestiunile rasiale, schimbarea climatică sau politica externă.