Oana Cuzino nu vrea operaţii estetice. „Încerc să nu îmi încurajez în niciun fel temerile, fobiile, anxietățile. Nu cred că este constructiv să mă focusez pe acestea și nu recomand nimănui.
Fericirea este simplă și trebuie să ne însoțească viața zi de zi, s-o identificăm în cât mai multe lucruri, gesturi, oameni din jur și imagini frumoase. Mi-ar plăcea să trăiesc undeva pe malul Mediteranei„, a declarat Oana Cuzino.
A fost adepta naturalului şi încă are aceleaşi convingeri, că omul trebuie să se accepte aşa cum este şi să îşi accepte vârsta.
Legat de aspectul fizic, vedeta nu vrea să schimbe nimic, este mulţumită de cum arată şi ar fi bine ca toţi oamenii „să păstreze acest echilibru”. „Nu vreau să-mi schimb niciun atribut fizic, fiecare dintre noi suntem un mecanism fascinant și desăvârșit, într-o armonie cu sine, și este bine să păstrăm acest echilibru„, a mai spus Oana Cuzino pentru Viva.ro.
Oana Cuzino are 49 de ani, însă pare de 20. Avantajul de a nu-și arăta vârsta nu se datoarează nicidecum bisturiului, cum se întâmplă la multe femei, ci stilului său de viață.
Vedeta duce o viață echilibrată, cu un regim extrem de sănătos, însă nu lipsește nici mișcarea din programul său.
„Merg întotdeauna pe calitate, mai puțin pe cantitate, și încerc să stabilesc o relație de congruență între efortul fizic depus în ziua respectivă și caloriile ingerate. Sport și mișcare fac de câte ori am ocazia, cu siguranță de 2-3 ori pe săptămână, fie că sunt sesiunile de pilates sau de krav maga, însă îmi place să joc padel cu prietena mea sau să înotăm, așa că jonglez cu aceste activități pentru a evita monotonia și a face din sport un prilej de distracție și de bună dispoziție.
Prefer ca alimentele de origine animală să fie cât mai biologice, apropo de concentrația mărită a pesticidelor și fitochimicalelor (dublu sau chiar mai mult cocentrate în acest tip de alimente, pentru că animalele de hrănesc cu furaje îmbogățite cu pesticide diverse, nu?).
Mă refer la lactate, carne, ouă, cât despre preparare, legumele, frunzele, condimentele, fructele le prefr în stare naturală sau doar înăbușite ușor. Uleiul de măsline, un must zilnic pentru mine, dar și semințele de orice fel în stare naturală.
Carnea, peștele și ouăle preparate termic după indicațiile specifice, prin fierbere sau la cuptor. Mănânc rar carne, prefer ca surse de proteine ouăle, dar și peștele de dimensiuni mici, pentru că are o concentrație mult mai mică de metale grele și bisfenol. A, preferabil din apă rece, pentru că are grăsimi omega 3 de calitate, fructele de mare, dar și lactatele fermentate precum kefirul, laptele bătut, dar și murăturile, care sunt sursa perfectă de probiotice a românului, dintotdeauna”, a declarat Oana Cuzino.