Polonia devine în totalitate „zonă roşie”. Noi restricţii la nivel naţional, adunările sunt limitate la maxim cinci persoane

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ''zona roşie'' începând de sâmbătă, cu o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor, în urma unei creşteri record a cazurilor de COVID-19
Filip Stan
23 oct. 2020, 11:58
Polonia devine în totalitate

În ultimele 24 de ore au fost raportate 13.632 de noi cazuri de COVID-19 în această ţară cu 38 de milioane de locuitori. Jumătate din Polonia, în special marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbăta trecută în „zona roşie”, unde populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.

Vorbind la o conferinţă de presă online, premierul Morawiecki le-a cerut tuturor celor care pot lucra de la distanţă să o facă începând de săptămâna viitoare. El a îndemnat persoanele în vârstă de peste 70 de ani să rămână acasă şi a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea. Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând să se desfăşoare online.

Citeşte şi Coronavirus. Madridul interzice întâlnirile persoanelor care nu locuiesc împreună, între miezul nopţii şi 6 dimineaţa

Piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, în timp ce restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu. Orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile suspendate şi a fost restrâns numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici.

Premierul Morawiecki a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ”economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară”, când a fost instituită o izolare totală. PIB-ul Poloniei ar urma să scadă anul acesta cu 3,6%, conform unei prognoze a Fondului Monetar Internaţional (FMI), o situaţie mai bună faţă de alte state din UE.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Turul II înapoi? Decizia la care nu s-ar fi așteptat Călin Georgescu: Judecat abuziv
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster