Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Zodia care va înflori de Paşte. Anul acesta Eclipsele au loc pe axa banilor

Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Între 13 mai și 28 iulie, Jupiter, Marele Benefic intra pentru prima etapă din trei, celelalte două având loc în 2022, în zodia Pești.
Alina Costache
02 mai 2021, 10:32
Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Zodia care va înflori de Paşte. Anul acesta Eclipsele au loc pe axa banilor
Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021.

Zodia voastră este traversată de trei ani deja, de planeta Uranus o planetă ce face o directă legătură la conștiința voastră, la mentalul vostru superior, fie că vă place sau nu. Toate acțiunile, gândurile, vorbele Taurului pe parcursul celor aproape nouă ani, un tranzit lung, până la 26 aprilie 2026, trec prin filtrul acestui supra creier ce răspunde în mod automat, mult mai repede ca altă dată la orice eroare, cu scopul de a corecta imediat, direcțiile voastre. În mod normal, este un ajutor, dar nu se simte așa, căci nu mai sunteți neapărat în zona de confort cu care vă obisnuiserăți. Prima casa, Taurul, la care ne referim, înseamnă și viață personală, și corp fizic, organismul vostru, comportamentul, obiceiurile, atitudinea, expresia personală, cea de care sunteți voi conștienți, nu cea percepută de alții. Uranus a creat și grație tranzitelor, în principal al lui Saturn în Capricorn, dar și Pluton și Jupiter, pe casa elevată, de perspectivă, explorare, studii, străinătate, spiritualitate, un val în viața voastră pe care unii ați alunecat frumos, pe alții, însă v-a cam băgat puțin la fund. Procesul este departe de a fi încheiat, așa încât explozia de anul acesta aduce o schimbare. Universul vă cunoaște și știindu-vă metodici, a pus în ultimii ani pentru voi lucrurile într-o ordine, încât să aveți timp să digerați “manualul de funcționare” a tot ce era nou. Unii, însă, au întârziat și cum Taurul reprezintă o fundație pentru mulți și multe în lumea asta, nu se poate construi mai departe decât dacă și voi sunteți gata. De la procesul metodic de învățare, cunoaștere, explorare, se trece la unul brusc, ca o pastilă efervescentă concentrată, un “one-shot” astral ce nu are ca scop decât a grăbi evoluția voastră.

Horoscopul primăverii 2021 cu Cristina Demetrescu: Marele Benefic ajută la închiderea pandemiei
Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Nu aveți de ce vă plânge, planetele sociale Jupiter și Saturn nu au fost niciodată într-o poziție mai bună și mai puternică, devreme ce ele stau pe casa carierei, a rolului socio-profesional, numelui, renumelui, autorității. Sunt planetele care anul trecut au venit cu informația Pandemiei, alăturându-se lui Pluton din Capricorn, doar că spre deosebire de multe alte zodii, voi ați avut și această conjuctură pe o casă bună, casa Săgetătorului, care deschide uși și oportunități. Despre Jupiter și Saturn în Vărsător vom vorbi imediat, dar ce este de menționat acum, este faptul că dacă acestea sunt culminante pe harta voastră, nu aveți niciun motiv să spuneți că un efort pe care îl faceți nu aduce rezultate. Chiar dacă standardele sunt ridicate și voi sunteți forțați să vă ridicați la un anumit nivel, aveți și norocul de partea voastră și șansa, doar de efort și muncă trebuie să vă preocupați.

Problema este în altă parte, de anul trecut din 21 octombrie Lilith a intrat în zodia Taur, unde va rămâne până pe 18 iulie 2021. Lilith creează breșe în sistemul vostru, aduce la suprafață vulnerabilitățile, dar bine măcar că le aduce, pentru că anul trecut ele au stat perfid ascunse, manifestându-se în mare parte prin erori medicale, agresiuni de care nu erați conștienți, chiar dacă veneau de la persoane cu bună intenție, moșteniri karmice complexe, ori poate procese subconștiente anarhice, ce au creat suficiente temeri și disconfort, senzația de “închisoare”, fără posibilitatea de a rezolva ceva. Odată cu revelarea lui Lilith, greșiți, dar măcar știți ce greșiți. Până la vară, Lilith în zodia voastră, poate da alternativ, o zi bună, una proastă, adică stări de dispoziție la extrem. Uneori vă bucurați fără motiv, alteori nu se îneacă doar corabiile voastre, ci le înecați pe alte tuturor de jur împrejur, cerând spirit de solidaritate. Creează o rețea de ispite, de regulă ce au legătură cu banii. Poate genera dependențe de orice, mai mult sau mai puțin toxic sau nociv, dar atrag atenția în mod special asupra dezordinii alimentare de orice gen. Lilith rupe lanțul și cum Taurul guvernează mâncarea, pe fondul unui anumite tip de stres, ori mancați prea mult, ori deloc. 2021 umblă la greutatea Taurilor și nu numai. Din cauza voastră vom avea cu toții probleme. Sigur, glumesc. Ispitele pot avea legătură și cu viața intimă, căci Lilith este asociată cu sexualitatea.

Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Tot ce trăiți acum vi se pare normal, dar după 18 iulie, nu veți mai gândi așa, regretând în mare parte, escapadele amoroase. Lilith pe prima casă aduce deseori nemulțumire de felul în care arătați. S-ar putea să exagerați și oricum nu recomand intervențiile chirurgicale care să corecteze ce nu vă place la voi. Acum stați pe o bombă cu material explozibil foarte periculos, iar Taurii care fac astfel de intervenții până la vară, cu atât mai mult acum în ianuarie, nu doar că nu vor avea rezultatele dorite, dar vor cheltui și banii și poate vor dezvolta o depresie în urma neregăsirii în noul look. La fel se poate întâmpla din păcate și cu cei care sunt obligați medical să facă tratamente mai dure, ce lasă urme vizibile asupra fizicului. Aici însă nu se poate amâna întotdeauna tratamentul. Aveți tot timpul din lume pentru așa ceva! Lilith vă face să vă purtați ciudat în ochii multora, dar extremele pe unii îi fac din răi buni, din buni răi, din serioși neserioși și invers. Surprizele se țin lant. Ce stă la baza acestor modificări este lipsa de echilibru interior, indiferent în ce direcție. Între 9 și 18 iulie, Lilith pe ultimul grad al Taurului, este puțin supradozată și trebuie să aveți mai mult AUTOCONTROL. Nervozitatea, impulsivitatea, posesivitatea, absurditatea, gelozia, tirania, zgârcenia, încăpățânare, excentricitatea, lascivitatea, obsesivitatea sunt alte trăsături pe care Lilith le scanează pentru a le aduce în manifestare.

Horoscop 2021 cu Cristina Demetrescu: „Sectorul banilor e cam prost până în vară. 2021 va aduce antidotul divin pentru planetă”
Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Când ceva explodează, înseamnă că undeva s-a acumulat foarte multă energie. Sigur ca există un pericol, iar Marte poate fi direcționat fie în interior, fie către exterior. Mai mult mă îngrijorează această conjunctură la nivel global, pentru că Vărsătorul cu care intrați în tensiune și Uranus aflat în Taur vorbesc despre colectivități. Dar și voi ca indivizi puteți face parte dintr-o colectivitate, înțelegând prin asta de la trei persoane în sus. Când vom trece de această descriere, previziunile vor deveni mai bune, mai optimiste, doar că acum suntem în acest punct.

Doar Uranus și Marte împreună creează descărcări electrice, dar ce avem acum este mai mult. Energiile din Taur însemnând sectorul personal, intră în tensiune cu energii de autoritate, culminante, care altfel, ele însele, luate separat, sunt excepțional de bune. Pot doar încercând să exemplific și să mă gândesc printr-un exercițiu de imaginație ce se poate întâmpla. Puteți avea oportunități pe care le puteți rata ori poate nu sunteți suficient de pregătiți pentru ele. Previziunile din ultimii trei ani, vă sfătuiau să dați o importanță deosebită învățăturii și cunoașterii. Este posibil să nu fiți foarte pregătiți pentru schimbări legislative, decizii ale autorităților și să trebuiască să vă adaptați din mers pentru a nu pierde ocazii. Unii dintre Tauri vor câștiga teren plătind ceea ce în mod normal trebuia să fie gratuit. Taurul ca individ, dar făcând parte dintr-un grup, în general, poate fi luat prin surprindere de decizii asupra cărora nu are puterea să intervină. Grupul poate fi comunitatea în care trăiește, valul colectiv în care se află, blocul, satul, orașul, țara, Brexitul, iar schimbările decise de o autoritate, deși pot fi bune în perspectivă, nu sunt neaparat primite bine în primă instanță. Pot avea loc avarii, incidente care să afecteze un grup din care faceți parte și tot de la autorități așteptați rezolvare, doar că puteți avea de suferit în fel și chip.Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021.

Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Tot în zona Taur vs autoritate sunt tinerii care resping ofertele sigure ale părinților, ale taților, preferând să se descurce singuri, cu toate greșelile de început. Unii vor pleca de acasă, dar nu o vor face în condiții amiabile. Alți tineri pot ridica pretenții absurde părinților, de regulă de tip financiar. Conflictul la început de an este puternic. Alți tineri poate au risipit ce au primit sau riscă să folosească greșit o moștenire.  Puteți intra în urma unor întâmplări și situații neprevăzute într-un alt program și ritm de viață, dar și organismul poate trece prin modificări, mai ales dacă aceste planete vin cu tratamente mai dure sau regimuri mai severe, tot hotărâte de cei care știu, dețin controlul situației în care vă aflați, cum ar fi medicii etc.

Aveți grijă la dezordinea alimentară, iar până la vară mestecați încet mâncarea, nu mâncați compulsiv! Nu mă refer doar la greutate, deși sigur, decât să explodeze altceva, există riscul să explodeze kilogramele. Lilith slăbește voința și Marte amplifică pofta de mâncare, ca să nu zic lăcomia. Mă mai gândesc la o dereglare de tiroidă sau chiar riscul de a va îneca cu mâncare. Există tendința de agresiune și autoagresiune. Nu pot detalia mai mult, doar ca autoagresiunea poate fi voită sau nu. Într-un număr foarte restrâns, evident, există nativi Taur care pot fi atrași greșit în grupuri teroriste sau infracționale, raportându-se în mod eronat la o așa zisă autoritate ilegală. Puteți plăti amenzi, daune, dar pierderile reprezintă plăți pentru ceva ce voi înșivă ați greșit. Mulți Tauri vor fi bulversați de o serie de cheltuieli și vor crede că nu fac față, doar că e posibil ca o încercare mai mare să se transforme în mai multe încercări mai mici. Totul este controlat de Undeva și înseamnă că aveți mai multă protecție, scrie astrodex.ro

Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Sigur că există și direcția inversă, ca un Taur, plecând de la neajunsurile personale, să treacă printr-o mare transformare, în urma acestei descărcări de energie, un șoc, numit de mine “explozie” și să vrea să preia controlul, să învețe, să crească și  să ajute oameni, generații poate, sublimând astfel o greșeala sau o întâmplare care altfel ar fi rămas fără sens. Aceasta ar fi direcția cea mai bună și sper să o îmbrățișeze cât mai mulți, fără să se lase copleșiți și trași la fund de val, ci să plutească cu valul. Unii se pot gândi la vendete personale sau așteaptă să obțină putere pentru a întoarce înapoi niște polițe. Aceasta este o direcție greșită.  Altă posibilă direcție greșită este că cineva cu autoritate să se lase influențat prin avantaje materiale să ia anumite decizii părtinitoare.

Dacă un Taur anul acesta poate deveni el însuși o autoritate, poate ocupa o funcție, un rol, poate crește la nivel de comunitate, poate începe să își exploateze prerogativele, poate fi ridicat în rang, în grad, în poziția profesională, poate dobândi un renume, este datorită intrării pe 17 decembrie 2020, a lui Saturn în Vărsător și a lui Jupiter din 20 decembrie în aceeași zodie, ambele planete ocupând poziția superioară pe harta Taurilor. Este cel mai bun an din toate timpurile pentru afirmare profesională, pentru expansiune, cu precauțiile de rigoare, dar și atingerea unui nivel mult visat. Unii nu veți mai putea ajunge mai sus, dar bucurați-vă de acest parcurs. Jupiter ajunge o dată la 12 ani într-o astfel de poziție și este bine să profitați de ocazie. Jupiter înseamnă norocul, dar Jupiter stă pe cariera doar până pe 13 mai apoi se întoarce aici din 28 iulie până pe 29 decembrie.

Au avantaje cei care au învățat și au dat examene în ultimii trei ani, căci casa carierei și a afirmării se leagă firesc de cea a studiilor. Jupiter vine cu un soi de succes mai strălucitor, faimă, bucurie, nu doar că pot ocupa o funcție, ci vor primi și laude. Cum Jupiter în Vărsător dă și tendințe egocentrice, mulți riscă, și nu uitați de Lilith în Taur, să se culce pe o ureche sau să se mulțumească cu marele succes, apoi nimic. Este un tranzit excepțional pentru sportivi, actori, artiști, oameni de televiziune, persoane ajunse în poziția cea mai înaltă a unei companii, a unei organizații naționale sau internaționale, a unui partid, deși nu îmi vine niciun Taur în minte. Sigur, cvadratura cu Lilith poate crea controverse. Unii zic că sunteți bun și calificat, alții spun că jucați pe niște interese sau că nu vă meritați poziția. Veți supraviețui și cu genul acesta de imagine, căci Lilith mai umblă și la contrast. Dacă nu ar fi și Saturn acolo, care este planeta profesor, poate aș spune că ceea ce se vorbește despre voi este adevărat, însă după ce efectul de “vedetă” va trece, veți rămâne cu munca și responsabilitățile, cel puțin așa zice Saturn.

Saturn în Vărsător se simte bine și s-ar fi simțit și mai bine dacă nu ar fi fost blocat de însuși Uranus stăpânul Vărsătorului, aflat la voi acasă. Careuri perfecte între cei doi coloși se vor produce anul acesta în februarie, iunie și decembrie, dându-vă senzația unui blocaj peste care trebuie să treceți. Dacă nu reușiți să treceți de aceste blocaje, nu puteți merge mai departe. Nu abandonați! Este musai să vă străduiți. Nu răspundeți nici la descurajări, nici la blocajele financiare, nici la problemele personale, care trebuie tratate separat. Voința este importantă, fie că vorbim despre planul personal, medical, profesional sau social.

Crește rolul vostru colectiv. Lucrați cu grupuri, mase sau vă adresați lor. Crește activitatea online și ratingul vostru, dar nu asta este cel mai important, ci faptul că treceți prin schimbări spectaculoase de mentalitate. Vă bucură că puteți fi de folos, că puteți învăța pe alții, că îi puteți ajuta sau că schimbați ceva. Se manifestă și o caracteristică filantropică, totuși aici vorbim despre cariera voastră. Filantropia poate fi o nouă direcție, pe care unii oameni, care deja au sau au dobândit succes o pot lua, redefinindu-și astfel rolul în societate, iar numele lor poate fi auzit în urma implicării voluntare în anumite cazuri cu impact social major, potrivit astrodex.ro.

Tot anul există aspecte benefice pe care le realizează atât Jupiter și Saturn, cât și alte planete, care vor fi în număr foarte mare, cu Sensul Vieții, Destinul ce traversează casa banilor până la 23 decembrie 2021. Dacă nu ar fi fost Taurul implicat direct în cvadratura anului Saturn/Uranus, dacă nu ar fi fost Lilith până în iulie tot la voi, nu aș fi insistat pe riscurile lui 2021, deoarece aspectele bune și sublime sunt mult mai multe, iar unul dintre ele face legătura directă dintre carieră sau rolul vostru social și creșterea financiară. Câștigul peste noapte poate exista doar în anumite cazuri, însă investițiile pe termen lung, creșterea progresivă este mai plauzibilă. Aspectele se formează pe semne de aer și se poate câștiga din comunicare, predare, activități online, scris, publicare, puteți folosi imaginea voastră pentru a strânge bani pentru diverse campanii, puteți dezvolta activități independente, în mod categoric, investi în noi afaceri sau ramifica pe cele vechi. Este vorba despre expansiune profesională, financiară și de afaceri. Trecând la un alt nivel, creșteți și nivelul câștigului. Crește cota, cum s-ar spune.

Aprilie aduce multe planete împreună pe zodia voastră și posibil să aveți multe pe cap în acea perioadă. Peste toate se poate suprapune și o iubire care numai lucid nu vă lasă să rămâneți. Este și frumos și obositor, în același timp, nu vă place aglomerarea și precipitarea unor situații, pentru că sunteți persoane metodice. One step at a time, ziceați cândva. Însă multitasking-ul este o nouă funcție a Taurului 2021.

Anul acesta Eclipsele au loc pe axa banilor, pe axa Gemeni/Săgetător și ar fi bine de evitat următoarele perioade, pentru a nu lua decizii impulsive în privința banilor, investițiilor, cheltuielilor, împrumuturilor etc. 26 mai Eclipsa totală de Lună, 10 iunie Eclipsa de Soare, 19 noiembrie Eclipsa parțial de Lună și 4 decembrie Eclipsa totală de Soare. Aceste eclipse se referă și la banii voștri și la cei în comun cu cineva. Trebuie să vă gândiți bine înainte de orice decizie sau să luați mai mult timp pentru a fi siguri că este decizia corectă și nu regretați ulterior. Anul 2021 este cel al investițiilor de viață și ce semnați acum, vă poate aduce în viitor și câștig și necazuri, deopotrivă, în cazul unei alianțe care nu va avea viață lungă. Apropo, dacă nu știți ce să faceți cu banii, atunci nu faceți nimic. E chiar mai sănătos.

Rămân la capitolul banilor, pentru că pe 18 iulie Lilith vă lasă liniștiți pe voi și viața voastră, dar se mută pe casa banilor unde între 1 și 19 septembrie va fi la grad exact cu Destinul și acum apar cele mai mari ispite. Puteți fi păcăliți, furați, înșelați. Nu bateți palma pentru nimic, mai ales cu oameni noi. Evitați lucrările stomatologice, fie că se referă la estetică, implanturi sau protetică, dar în special cele foarte costisitoare. Nu creați obiceiuri proaste celor dragi sau vouă, căci se pot transforma în adicții. Nu este momentul să răspundeți la șantajele emoționale ale copiilor și nici ale altcuiva. Amânați începerea unor lucrări unde vi se solicită avans. Puteți pierde banii de avans. August și septembrie rămân deschise pentru proiecte, există și energii foarte constructive, dar folosiți-vă flerul, pentru a nu bloca cursul lucrurilor sau a nu o lua mai târziu de la capăt cu altcineva, după o posibilă pagubă.

Horoscop Cristina Demetrescu mai 2021. Între 13 mai și 28 iulie, Jupiter, Marele Benefic intra pentru prima etapă din trei, celelalte două având loc în 2022, în zodia Pești, zodie care pentru voi reprezintă locul protecției, al protecției divine, al prietenilor, al vocației, al pasiunilor, al maeștrilor spirituali, al grupurilor din care faceți parte și din nou al segmentului social căruia vă adresați. Pot apărea persoane care doresc să vă ajute, să vă îndrume, să vă promoveze munca, iar uneori aceste persoane nu vor nimic în schimb. Faceți o lucrare serioasă unui om și acela vă trimite clienți peste clienți. Uneori în timpul vieții, întâlnim ghizi și unii sunt vizibili, iar alții invizibili. Este clar că este o perioadă de grație, de vindecare, de ajutor, de noroc, de protecție, indiferent ce întreprindeți. Dacă cineva vă dă un sfat, ascultați-l! Căutați și voi oameni care știu, dacă vă aflați în impas. Acest ajutor poate veni și în situații mai grele pentru unii Tauri. Alt ajutor este cel nevăzut și ar fi bine să credeți și să vă aduceți aminte de Dumnezeu, nu doar să povestiți despre ceva bizar, ciudat sau să îl numiți noroc chior, pentru că nu va fi vorba despre așa ceva. Vă aduceți aminte că v-am avertizat de o serie de pericole.

Dacă Jupiter în Pești – cea mai puternică energie Christică – se așează atât de bine și frumos pe harta voastră este pentru că aveți nevoie, dar totuși nu vă forțați norocul! Evitați sporturile extreme, chiar dacă în cazul unui accident, se avariază ceva și voi rămâneți teferi, pentru că Jupiter în Pești are rol de Înger. Una este să te ajute într-o problemă, alta este să pui Îngerul să meargă și el cu 180 la oră după tine. Și voi puteți juca la rândul vostru rolul de îngeri, pentru alții. Aici este în funcție de disponibilitate, resurse și energie. Satisfacția este la fel de mare. Vă puteți lărgi aria de exprimare a propriilor hobby-uri. Puteți cânta, găti, vindeca, dărui frumusețe nu doar unui cerc restrâns de prieteni sau familiei, ci într-un cadru mai larg. Puteți începe să credeți în ajutorul Divin chiar acum sau mai mult de acum înainte. Cineva sau Ceva vă convinge. Cineva vă poate impresiona atât de tare, încât veți lega o prietenie. Cereți, oferiți, căci se creează un schimb necondiționat de protecție.

Există anumite aspecte în 2021 care îl poziționează pe Jupiter pe brațele crucii duble, iar în iulie, atunci când realizează această tensiune cu Lilith în Gemeni, există și riscul ca cineva să profite de pe urma bunătății voastre. Nu închideți ochii, cântăriți atent! Chiar dacă Îngerii își fac apariția, nici Ispita nu doarme anul acesta!

Destinul intră în zodia voastră pe data 23 decembrie însă despre asta vom vorbi la anul.

Horoscop Cassandra aprilie 2021. Energia planetelor aduce veşti bune pentru multe zodii

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Călin Georgescu, câștigător! Oamenii lui au găsit soluția. Anunț cumplit în România
Playtech.ro
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în perioada 24-26 decembrie
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Cuvintele greu de reprodus pe care Makaveli i le adresa Dianei Șoșoacă, înainte să-i devină consilier: „Javră penală”, „Cine te crezi, șomâldoaco?”
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Românii care vor avea mai mulți bani în 2025. Legea a trecut de Parlament
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Tudor Chirilă știe de ce Raluca Moldoveanu nu a câștigat Vocea României! „Am punctat chestia asta”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu dă lovitura. Răsturnare de situație după alegerea Guvernului: Vă garantez că veţi regreta
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
VIDEO Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Germania în căutare de răspunsuri după atacul cu mașina de la târgul de Crăciun din Magdeburg
MediaFlux
DECIZIA privind INDEXAREA PENSIILOR! ANUNȚUL ministrului Muncii la PRELUAREA noului mandat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Marea demolare de pe drumul spre Sinaia: 500 de case-monument dispar. Imobile „despăgubite” cu sume derizorii