Dan Chişu, viaţa după 60 de ani: „Dacă te scoli și nu te doare nimic, ești mort”

Dan Chişu, viaţa după 60 de ani. Regizorul urmează, peste câteva luni, să împlinească 65 de ani şi spune că odată cu trecerea timpului, "a devenit mai înţelept". Unul dintre burlacii convinşi ai României s-a reîndrăgostit de femeia pe care a iubit-o în tinereţe, actriţa Alina Chivulescu.
Alina Costache
16 apr. 2021, 12:29
Dan Chişu, viaţa după 60 de ani:
Dan Chişu, viaţa după 60 de ani

Dan Chişu, viaţa după 60 de ani. „Am devenit mai înțelept. Mi-am adus aminte de o poveste cu doi care se vedeau la barieră și într-o zi a trecut un marfar foarte lung, și când s-au ridicat barierele au plecat fiecare la treaba lui. Dacă după 60 de ani te scoli și nu te doare nimic, ești mort”, a spus actorul şi regizorul Dan Chişu.

Citeşte şi: Manuela Hărăbor a câştigat procesul cu Dan Chişu VIDEO

Dan Chişu, viaţa după 60 de ani

A vorbit şi despre viața pe care a trăit-o în Paris, precizând că a urât foarte mult acel oraş, asta până când l-a descoperit cu adevărat, când începuse să se aşeze lucrurile în viaţa lui.

Nu a fost cea mai fericită perioadă, fiind căsătorit cu o franțuzoaică aveam permis de muncă, dar nu mă angaja nimeni. Încărcam ziarele, apoi plecam la o slujbă încărcam tablouri și le duceam în camerele celor care lucrau acolo, lucram barman. Era singura șansă. Adunam bani și apoi am reușit să mă așez. E un oraș pe care l-am urât foarte tare, că nu mă puteam bucura de el. După aia, când l-am descoperit”, a mai declarat Dan Chişu pentru Aleph News.

Dan Chişu s-a vaccinat împotriva COVID-19

Regizorul Dan Chişu a anunţat pe Facebook că s-a vaccinat împotriva COVID-19. Acesta a făcut şi o glumă, amintind că Pfizer a inventat viagra şi a avut un efect neașteptat în aceasă dimineaţă.

Am 65. M-am vaccinat cu Pfizer. Am fost intrebat daca vreau poza pentru ca sa conving oamenii ca e bine sa se vaccineze. Am spus ca n-am brand ca conving pe cineva. Ce vreau sa spun barbatilor de peste 65. Pfizer e bun. Sunt aia care au inventat viagra si cred ca au folosit aceleasi recipiente ca sa fabrice vaccinul. Altfel nu-mi explic erectia de azi dimineata”, a scris Dan Chişu, pe Facebook.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii