Europarlamentarul Claudiu Manda, trimis în judecată de DNA. Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a europarlamentarului PSD Claudiu Manda, soțul actualului primar al Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.
DNA îl acuză pe Manda de folosirea influenței ori autorității ca persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000). Acuzațiile vizează perioada când acesta era președintele PSD Dolj.
Alături de europarlamentar a mai fost trimis în judecată și Mariu-Nicolae Simcelescu, la data faptei directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru altul, scrie Euractiv.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În calitate de președinte al organizației județene Dolj a unui partid, inculpatul Manda Iulian-Claudiu ar fi intervenit, la data de 05 iunie 2015, pe lângă directorul AJPIS Dolj, inculpatul Simcelescu Marius-Nicolae, simpatizant și militant al aceluiași partid, ocazie cu care și-ar fi folosit influența și autoritatea ce decurgeau din calitatea de președinte al organizației județene, pentru a-l capacita pe director să se implice în soluționarea favorabilă a problemelor beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești (Dolj), lucru pe care directorul instituției l-ar fi făcut prin încălcarea legii.
Intervenția inculpatului Manda Iulian-Claudiu ar fi avut drept scop obținerea, în mod necuvenit, pentru sine, pentru partid și pentru primarul comunei Bratovoești, a sprijinului electoral al beneficiarilor de ajutor social din comuna Bratovoești, față de care, AJPIS Dolj dispusese anterior recuperarea sumelor obținute în mod nelegal cu titlu de venit minim garantat (VMG) și de a le procura acestora, tot în mod necuvenit, un folos reprezentat de scutirea lor de a mai restitui sumele datorate către AJPIS Dolj.
Aceasta, în condițiile în care anterior, a avut loc un control desfășurat de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj prin care s-a constatat că aproape 50% din persoanele verificate au încasat în mod necuvenit, în diferite perioade de timp, venitul minim garantat (VMG), întrucât nu erau îndeplinite o serie de condiții esențiale cerute de Legea nr. 416/2001 pentru acordarea ajutorului social.
Ca urmare, AJPIS Dolj a emis decizii de recuperare de la persoanele menționate în actul de control a sumelor plătite necuvenit cu titlu de VMG, iar concomitent a încunoștințat aceste persoane că trebuie să restituie în cel mai scurt timp sumele respective.
În acest context, în urma discuției purtate în data de 05 iunie 2015 cu Manda Iulian-Claudiu, Simcelescu Marius-Nicolae ar fi acționat contrar dispozițiilor legale și ar fi dispus, în perioada imediat următoare discuției, respectiv 05-29 iunie 2015, întocmirea unui referat de stornare pe care l-ar fi aprobat și în baza căruia au fost șterse, în mod nelegal, datoriile celor 59 de beneficiari care primiseră necuvenit ajutoare sociale.
Ca urmare, AJPIS DOlj a suferit un prejudiciu de 315.850 lei, reprezentând bani nerecuperați de la cele 59 de persoane menționate procesul-verbal de control al AJPIS DOlj și în cazul cărora se emiseseră deja deciziile de recuperare a sumelor plătite necuvenit.AJPIS Dolj s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 315.850 lei, reprezentând prejudiciu material cauzat prin fapta inculpatului Simcelescu Marius-Nicolae.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curți de Casație și Justiție (instanță competentă pe motiv că unul dintre inculpați este în prezent membru al Parlamentului European) cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Anterior, procurorii au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului MARIN ION, la data faptei primar al comunei Bratovoești (Dolj), pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și fals intelectual în formă continuată.
Prin sentința penală nr. 462 din 29.10.2020, definitivă prin neapelare la data de 16.11.2020, Tribunalul Dolj a admis acordul de recunoaștere a vinovăției menționat și l-a condamnat pe inculpatul MARIN ION la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercitarea autorității de stat.