Angela Merkel îi acuză pe germani de lipsă de disciplină în combaterea noului coronavirus

Cancelarul german Angela Merkel susţine că lipsa de disciplină este unul dintre motivele creşterii infectărilor cu noul coronavirus în Germania. Statul german se confruntă deja cu al doilea val al pandemiei de COVID-19 deoarece numărul de îmbolnăviri este în creştere.
Romania TV
27 oct. 2020, 21:21
Angela Merkel îi acuză pe germani de lipsă de disciplină în combaterea noului coronavirus

„Ştim cum ne putem proteja. Putem continua cu un răspuns mai ţintit. Însă în acelaşi timp vedem din creşterea infectărilor că, dacă nu ţinem cont de ceea ce ştim despre virus, ne întoarcem la situaţii care sunt în mod cert dificile”, a spus Angela Merkel, conform Agerpres.

Cancelarul german a afirmat că va discuta cu conducerea celor 16 landuri în care e aşteptată să ceară aplicarea de restricţii mai severe.

Cotidianul Bild scrie că printre măsuri ar putea fi închiderea barurilor şi restaurantelor şi interdicţii în privinţa evenimentelor publice. În schimb, şcolile urmează să rămână deschise până la apariţia unor focare severe.

Angela Merkel va trebui, însă, să obţină sprijinul prim-miniştrilor landurilor pentru acest plan. Motivul: responsabilitatea răspunsului la pandemie revine administraţiilor regionale.

Coronavirus în Germania. Peste 11.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore

Autorităţile germane au raportat marţi 11.409 de cazuri noi de infectare în ultimele 24 de ore, aproape dublu faţă de aceeaşi zi din săptămâna trecută, când au fost anunţate 6.868 de contagieri.

Potrivit Institutului Robert Koch, în total 449.275 de persoane s-au infectat cu noul coronavirus, dintre care 10.098 au decedat.

Angela Merkel îndeamnă la restricţii până în februarie. Avertismentul cancelarului după explozia de cazuri de Covid-19

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
Playtech.ro
Când pică Paştele în 2026? Va fi mult mai devreme ca în acest an
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriu, neacoperit. Detaliul care se observă în fotografii
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se declară la ANAF. Obligație pentru fiecare individ în parte. Nimeni nu scapă de Fisc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Francisc este Papa cu numărul 112, exact cât spune profeția care anunță Apocalipsa
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta