Spitalele din Iaşi sunt arhipline. Răspunsul pe care îl primesc pacienţii cu COVID în stare gravă: „Nu vă primim, nu avem locuri”

Spitalele din Iaşi nu mai primesc pacienţi din judeţele vecine. Marţi seară, un singur pat mai era disponibil la terapie intensivă Covid. Presiunea devine din ce în ce mai mare, mai ales că Iaşul, centru universitar şi regional, deservea până nu demult toate judeţele din Regiunea Nord-Est. 
Romania TV
28 oct. 2020, 09:15
Spitalele din Iaşi sunt arhipline. Răspunsul pe care îl primesc pacienţii cu COVID în stare gravă:

În ultima perioadă, au existat apeluri disperate de la spitalele din judeţele vecine pentru transferul unor pacienţi la Terapie Intensivă. „Nu avem cum să primim acum. Este dramatic, dar NU avem locuri!”, a spus prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, potrivit ziarul de iaşi. 

Marţi-dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase mai erau libere 13 paturi doar în zona de confirmaţi. Până seara, situaţia s-a schimbat: mai puţine locuri, mai mulţi confirmaţi. La Compartimentul de ATI, în schimb, niciun pat disponibil din cele nouă, în ultimele 24 de ore.

„În momentul de faţă, din punctul de vedere al Terapiei Intensive, nici nu se pune problema să putem primi vreun transfer, nici de la un alt spital din Iaşi, dar nici de la spitalele din judeţele vecine. Este dramatic dar nu sunt locuri, nu avem”, a subliniat Carmen Dorobăţ.

Situaţia critică de la Iaşi se răsfrânge şi asupra spitalelor din Moldova.Medicii din Suceava căutau, marţi, cu disperare un loc pentru un bărbat de 54 de ani, diabetic, în stare foarte gravă şi confirmat cu COVID-19.

„Am apelat la toate spitalele din Botoşani, Bacău, Piatra Neamţ, Vaslui şi Iaşi. La toate spitalele din Iaşi. Peste tot ni s-a spus că nu au niciun loc liber”, a spus Alexandru Calancea, managerul spitalului sucevean.

FOCAR de coronavirus la Spitalul Universitar. Zeci de pacienţi şi medici sunt infectaţi

Situaţia este tensionată şi în Bucureşti

Şi Capitală secţiile de ATI sunt arhipline. Ieri, un tânăr de 37 de ani, internat la Spitalul Floreasca, fără comorbidităţi, dar a cărui stare de sănătate s-a agravat brusc, aştepta un transfer ori la Iaşi, ori la Medgidia, unde s-ar fi putut elibera un pat ATI. O soluţie pentru bolnavii aflaţi în stare gravă ar fi secţia ATI de la spitalul modular de la Leţcani. Ieri, secţia ar fi trebuit să fie deschisă, dar din nou a fost necesară amânarea.

„I-am contactat pe cei de la Linde Gaz pentru 48 de butelii de oxigen, butelii suport pentru cele patru fabrici. Aceste butelii trebuie conectate la bypass-ul staţiei. Într-adevăr, ventilatoarele merg, fabricile funcţionează, pentru că au fost verificate timp de 48 de ore. Problema se pune însă la parametrii oxigenului dat, care trebuie să fie constanţi. Deci se pune problema de calitate a oxigenului. Normal că avem nevoie ca de aer de secţia de la Leţcani, aşa cum au nevoie de oxigen bolnavii critici, dar nu ne putem juca cu viaţa oamenilor”, a adăugat Carmen Dorobăţ.

Până marţi, 27 octombrie, la nivelul judeţului Iaşi au fost confirmate 9.692 de cazuri cu persoane infectate, cu 201 cazuri în plus faţă de ziua precedentă. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.811 au fost externate , cu 42 de persoane în plus faţă de ziua precedentă. În judeţ, în ultimele 24 de ore, s-au înregistrat cinci decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total al celor dignosticaţi cu COVID-19 şi care şi-au pierdut viaţa ajungând la 211. Referitor la gradul de ocupare a paturilor din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 479 de paturi, dintre care 46 paturi ATI. Aseară, mai era liber un singur pat ATI la Spitalul de Neurochirurgie. În spitalele suport COVID mai erau libere 113 paturi.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Se dau câte 800 lei. ANAF te va verifica. Depui declarație pe propria răspundere cum i-ai cheltuit
Playtech.ro
Ce conține carnea de mici vândută în supermarketurile din România înainte de 1 Mai. „Surpriza” din compoziție, semnalată de APC
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Pericol într-o zonă din România. Apa e periculoasă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre