Emmanuel Macron le-a comunicat francezilor noile măsuri, în contextul creşterii numărului de cazuri de infecţii cu Covid-19 în Franţa. „Al doilea val de coronavirus pare să fie mai rău decât primul„, a anunţat preşedintele.
El a anunţat un lockdown la nivel naţional, începând de vineri, între măsurile luate fiind închiderea graniţelor externe pentru cetăţenii veniţi din statele din afara Uniunii Europene. „Frontierele noastre interne din zona europeană vor rămâne deschise dar, cu câteva excepții, frontierele externe vor rămâne închise„, a anunţat Macron. Desigur, francezilor care locuiesc în străinătate li se va permite să intre în ţară.
Sunt restricţii de călătorie între regiuni, iar barurile şi restaurantele vr fi închise.
Totuşi, şcolile, liceele, colegiile şi grădiniţele vor rămâne deschise a anunţat Macron, însă universităţile vor trebui să îşi închidă porţile.
Noile măsuri pe care le-a anunţat Emmanuel Macron, şi care vor intra în vigoare de vineri, înseamnă că oamenii vor trebui să rămână în locuinţe cu excepţia achiziţionării de bunuri esenţiale, deplasărilor la medic sau orei zilnice de mişcare în aer liber. Noul „lockdown” va fi valabil cel puţin până la 1 decembrie.
Oamenilor li se va permite în continuare să meargă la serviciu dacă angajatorul va considera că este imposibil să lucreze de acasă.