Asociaţia Şcolilor Particulare cere în instanţă redeschiderea unităţilor de învăţământ în ciuda exploziei cazurilor COVID

Asociația Școlilor Particulare a anunţat că va solicita în instanță anularea hotărârilor emise de comitetele județene / municipale pentru situații de urgență prin care se suspendă cursurile în unitățile de învățământ şi trecerea la cursuri online în localităţile sau judeţele unde a fost depăşită incidența de 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori.
Romania TV
29 oct. 2020, 12:48
Asociaţia Şcolilor Particulare cere în instanţă redeschiderea unităţilor de învăţământ în ciuda exploziei cazurilor COVID

Membrii ASP au decis în ultima adunare generală la care au participat reprezentanții a peste 250 unități școlare particulare din toată țara să solicite în instanță anularea prevederilor hotărârilor emise de comitetele județene/municipale pentru situații de urgență prin care se suspendă cursurile în unitățile de învățământ.

Plângerea va fi depusă vineri, 30 octombrie 2020, în Municipiul Cluj-Napoca și în Municipiul Brașov urmând ca la începutul săptămânii viitoare să fie depusă în toate județele și localitățile în care comitetele pentru situații de urgență au hotărât suspendarea cursurilor față în față din unitățile de învățământ de stat și particulare.

DOCUMENT ASP aici

Asociația Școlilor Particulare consideră că:

1. Hotărârile comitetelor pentru situații de urgență sunt nelegale, lipsite de necesitate şi de proporţionalitate, discriminatorii şi nemotivate.

2. Având în vedere faptul că hotărârile restrâng dreptul la educație garantat de Constituție și de legislația internațională, acest drept nu poate fi restrâs decât cu respectarea prevederilor constituționale: să fie prevăzută de o lege (a), să fie necesară într-o societate democratică (b), să fie proporţională cu scopul vizat (c) şi să nu fie aplicată în mod discriminatoriu (d). Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.

3. Măsura închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu este prevăzută de lege. Prevederile constituţionale ale art. 53 sunt univoce: exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Hotărârile de guvern şi nici ordinele de ministru nu pot fi considerate legi în sensul art. 53 care să permită restrângerea drepturilor fundamentale. Art. 38 (1) Legea nr. 55/2020 (singura lege organică invocată ca temei al hotărârii) prevede următoarele – Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar

4. Suspendarea cursurilor care implică prezenţa fizică a copiilor poate fi luată doar în mod individual în raport de fiecare unitate de învăţământ la solicitarea formulată de consiliul de administraţie şi în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de îmbolnăvire în cazul efectivului uneia sau mai multor grupe sau clase.

5. Măsura închiderii unităților de învățământ nu este necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii publice.

6. S-a dispus luarea celei mai drastice măsuri posibile fără ca aceasta să fie fundamentată prin raportare la existenţa transmiterii comunitare şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, dar şi a altor criterii de risc, astfel cum impune Ordinul comun. În schimb s-a folosit strict criteriul tehnic, reprezentat de rata incidenţei cumulate cu îmbolnăviri Covid-19, a cărui îndeplinire nu presupune luarea obligatorie a măsurii trecerii tuturor unităţilor de învăţământ în scenariul de funcţionare 3.

Citeşte şi: Gabriela Firea: „Este aberant să ţii toate şcolile închise. Să se testeze în masă, nu putem rămâne blocaţi în scenariul din martie” 

Sistemul de învățare online nu deservește echitabil și uniform toate categoriile de copii. Drept urmare, nu considerăm că această varianta poate fi aplicată unitar fără a ține cont de aspectele specifice vârstei, programei școlare și necesităților fiecărei categorii de elevi. Respectiv, preșcolarii și școlarii mici (clasele pregătitoare – II) întâmpină dificultăți majore în privința însușirii de conținuturi educaționale în mediul de învățare online„, susţin reprezentanţii ASP.

 

Scenariul roşu se extinde: 3.393 unităţi de învăţământ din ţară trec la cursuri online

Un număr de 3.393 unităţi de învăţământ din ţară îşi desfăşoară cursurile în Scenariul 3 (online), iar 4.959 – în Scenariul 2 (mixt), informează, miercuri, Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). 

Dintre cele 3.393 de unităţi aflate în scenariul roşu, 385 figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.008 – ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare, afirmă MEC.

 

Cine şi când decide închiderea şcolilor şi trecerea la cursuri online în şcoli şi grădiniţe

Legea 55 prevede, la articolul 38, că „pe durata stării de alertă, activitățile didactice ce impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administrație a unității de învățământ preuniversitar, cu avizul inspectoratului școlar județean/Inspectoratului Școlar al Municipiului București și al direcției de sănătate publică județene/Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București și cu aprobarea prin hotărâre a comitetului județean pentru situații de urgență/Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, pe baza argumentelor legale privind starea de sănătate”.

De asemenea, un ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 prevede ce se întâmplă în școli în contextul pandemiei COVID.

Criteriul în baza căruia unităţile de învăţământ vor funcţion după scenariul verde, galben sau rosu este rata incidenţei cumulate în ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

„La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti va prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2”, se arată în ordinul comun.

 

PREMIERĂ în România: un judeţ cu peste 3 infectaţi la mia de locuitori păstrează şcolile deschise

Deşi în capitală şcolile au fost închise odată cu depăşirea incidenţei de 3 infectări la 1000 de locuitori, pe ultimele 14 zile, în Bistriţa-Năsăud Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă judeţean a decis că pot continua cursurile, măsura suspendării fiind luată doar punctual, în localităţile cu multe cazuri.

Contactat de Edupedu.ro, prefectul Stelian Dolha – aflat în izolare după ce soția sa, medic, a fost depistată pozitiv – a declarat că „ieri am avut ședința Comitetului pe tema școlilor, era o doleanță din partea lor… se va face o analiză pe fiecare școală în parte. S-a luat decizia care trebuia să se ia, fiecare școală era acoperită de lege”.

De altfel, ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, susține că în şcoli nu există pericolul ca elevii să se infecteze cu noul coronavirus, ea afirmând că în interiorul unităţilor didactice sunt respectate toate regulile. Anisie consideră că cifrele raportate în ultimele săptămâni, care arată creşteri semnificative ale ratelor de infectare şi ale numărului diagnosticelor de COVID-19, nu sunt influenţate de faptul că elevii merg la şcoală.

„Vreau să vă spun că în spaţiul şcolii nu există pericolul infectării. S-au luat toate măsurile de siguranţă, există dezinfectaţi, există acea distanţă fizică între elevi, se poartă mască, profesorii sunt foarte atenţi cu respectarea acestor reguli. Deci, nu şcoala este cea care influenţează într-un fel creşterea numărului de îmbolnăviri, nu în spaţiul şcolii se îmbolnăvesc copiii, ci pericolul este dincolo de poarta şcolii”, a declarat Monica Anisie, miercuri seară, într-o emisiune la B1 TV.

DailyBusiness
Ratele românilor, în pericol să crească iar? Anunțul BNR
Spynews
Lambada a născut! Prima dragoste a lui Tzancă Uraganu l-a făcut tată din nou
Bzi.ro
Ce salarii au chefii de la MasterChef 2024. Cine primește cei mai mulți bani
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o plantezi la final de septembrie. Vei avea flori colorate întreaga vară, dar și o grădină mai frumoasă
Capital.ro
Noua super funcție a lui Klaus Iohannis. Postul pe care îl poate ocupa din 2025
Playtech.ro
Ioana Năstase, apariție spectaculoasă la 50 de ani. Are o siluetă de vis, zici că e o adolescentă
DailyBusiness
Ploile mătură România! Anunț major al meteorologilor
Adevarul
Fost consilier prezidențial la Kremlin: ”Când Putin va pleca, întregul sistem politic va fi distrus și se va ajunge la o situație de haos”
Spynews
Poliția Română cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea incendiatorului din Parlament. Cum arată bărbatul / FOTO
Spynews
Ce relație are Mira cu soacra ei. Cântăreața a rămas surprinsă când a văzut cum a așteptat-o mama lui Levi Elekes | VIDEO
Evz.ro
De ce a dat-o Pepe în judecată pe Raluca Pastramă
Ego.ro
Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO
Prosport.ro
FOTO. Bernadette Szocs, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate
wowbiz.ro
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Cancan.ro
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum arată nevasta mult mai tânără a lui Boris Becker! Cei doi s-au căsătorit în Portofino. Femeia e fiica unui lider politic și câștigă milioane anual
kanald.ro
Cod galben de ploi torențiale și vijelii până joi, 19 septembrie. Sunt vizate 9 județe
Capital.ro
Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta
StirileBZI
Se dau 500 de lei în plus la al 13-lea salariu! Banii intră în cont în decembrie 2024, de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă voleibalistă din lume, în costum de baie
stirilekanald.ro
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
substantial.ro
Explozie majoră la un depozit de rachete în regiunea Tver, Rusia
MediaFlux
DISPARE ORA de IARNĂ! S-A VOTAT în UE!
Shtiu.ro
De unde vine expresia 'a da milităria jos din pod'! Nu te-ai fi gândit!